Nașii de cununie sunt foarte importanți în timpul cununiei religioase și sunt considerați a fi părinții spirituali ai cupului ce urmează să se căsătorească.

Ei trebuie să fie cununați ortodox la rândul lor, evlavioși și cât mai aproape de finii pe care îi cunună, și nu doar niște simpli asistenți la nuntă.  Ei trebuie să fie un exemplu pentru finii lor, să îi ajute cu sfaturi și să îi îndrume pe calea bunei rânduieli creștinești.

Cum propunem unui cuplu să fie nași? Pe vremuri, cei doi logodnici mergeau în vizită la familia pe care și-o doreau ca și nași cu un dar simbolic. De exemplu, ulei, zahăr, sau orice alt dar de folos. Dacă familia accepta darul, atunci aceasta însemna că acceptă să fie și nași. În ziua de astăzi, cel mai potrivit mod este de a le face o vizită sau de a-i chema în vizită, și nu doar să le propunem acest lucru la telefon.

Rolul nașilor pe parcursul nunții este acela de îi ajuta pe cei doi miri.  Ei vor participa direct și activ la săvârșirea slujbei, îndeplinind anumite sarcini în timpul ceremoniei.

În timpul slujbei de logodnă, ei pun inelele pe degetele mirilor, pun și iau de pe cap cununiile și tot ei țin lumânările de o parte și de alta a celor doi miri.

Aceștia din urmă vor săruta mâna nașilor, în semn de respect.

În mod tradițional, lumânările de cununie sunt cumpărate de către nași. În unele părți ale țării lumânările sunt purtate de către o domnișoară și un cavaler de onoare, și nu de către nași.

Sursa: Liliana și Cătălin. Nuntă tradițională în Râmnicu Vâlcea,
Fotograf Răzvan Emilian Dumitrescu

De asemenea, tot în mod tradițional, nașii vor participa la slujba din ziua a 8-a de dupa nuntă, alături de miri și având grijă să aducă lumânările de cununie cu ei.

Astfel, ei devin părinții spirituali ai celor doi miri. De aceea, se recomandă ca nașii să fie mai în vârstă decât mirii, astfel având o experiență de viață mai vastă.

Nu este interzis ca nașii să fie rude apropiate, precum frați, surori, veri, etc., însă părinții nu pot fi nași pentru proprii lor copii.

În unele zone ale țării precum Bucovina și Maramureș,  mirii vor avea mai multe perechi de nași.

În următorul articol despre cununia religioasă vă vom vorbi despre cum se desfășoară slujba cununiei și semnificațiile acesteia.

Aici puteți reciti articolul nostru despre organizarea cununiei religioase.

Surse poze: