Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…

Întârziată fără vreme
Se plimbă toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, –
Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară
S-a- ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a- nflorit
A doua oară.

Octombrie, George Topârceanu

În luna lui Brumărel, pe meleaguri bucovinene, Alexandra și Sorin îmbrăcau costumul popular românesc la taina nunții lor, în sărbătoarea iubirii. Pasiunea comună pentru frumos, exprimată prin designul de interior, a creat începutul a ceea ce urma să fie povestea lor.

Munca ne-a unit. Eu locuiam in Bucuresti, el în Iași. Amândoi lucrăm în industria producției de mobilier și asta ne-a unit destinele. După două luni de relație la distanță, am decis să ne mutăm la Iași împreună. Totul s-a întâmplat foarte repede, așa că și cererea în căsătorie a venit tot repede, după șase luni de relație. Ca să urmăm tradiția, nunta a fost exact peste un an.

Costumul popular ne-a dat încredere, ne-a alungat emoțiile și ne-a făcut să ne simțim cei mai importanți.

Visul Alexandrei a fost să îmbrace IA în ziua în care va fi mireasă. Cu dragoste și pricepere, mama sa a creat, ca pentru fata ei, rochia tradițională de nuntă, buchetul, cocardele și lumânările. 

Rochia a fost făcută în întregime de mama mea, la fel si majoritatea iilor, inclusiv cea a mirelui, care a fost cusută pe pânză veche făcută de bunica lui. Este o pasiune pe care a descoperit-o recent și momentan cu asta se ocupă, coase și brodează de mână ii tradiționale.

Locația, iubirea pentru lucrurile tradiționale și un mire care a răspuns pozitiv visului meu de a purta o ie în ziua nunții ne-au determinat să organizăm nuntă tradițională.

Pentru ziua nunții, mirii și-au îndreptat pașii spre Bucovina, în Rădăuți, pe meleagurile natale ale lui Sorin. Profesionalismul și dăruirea celor care au participat la organizarea evenimentului au condus la mulțumirea tuturor, iar decizia Alexandrei și a lui Sorin de a îmbrăca costumul popular românesc a sfințit momentul.

Eu nu m-am imaginat niciodată mireasă, în schimb am o slăbiciune pentru lucrurile tradiționale lucrate manual, asa că ideea era răsărită de mult în mintea și imaginația mea. Lucrurile au mers destul de lejer cu organizarea nunții, chiar dacă timpul a fost din scurt, deoarece am lăsat oamenii care se pricep să se ocupe de lucrurile la care noi nu ne pricepem.

Cu îmbrăcămintea a fost usor, m-am îndrăgostit de un material și de acolo mama și-a făcut treaba. Restaurantul l-am ales în unanimitate de voturi, doamna Lia Popescu câștigându-ne inima cu bunătatea, profesionalismul și atitudinea protectoare. Hanul a indeplinit toate condițiile la care țineam: aspectul în tema aleasă, lejeritatea și comoditatea pe care ți le oferă. Și totul a fost perfect. Stelele au lucrat toate pentru noi ca totul să fie perfect. Nunta s-a ținut în Rădăuți, locul în care s-a născut Sorin. Cum tatăl meu se trăgea tot din plaiurile sucevene, Bucovina a fost o soluție care a împăcat toate gusturile.

Mă bucur că ideea cu costumele tradiționale a fost un succes la finalul zilei, în ciuda neîncrederii celor din jur. Noi ne bucurăm că, costumul popular ne-a dat încredere, ne-a alungat emoțiile și ne-a făcut să ne simțim cei mai importanți.

Taina cununiei religioase a fost săvârșită la Biserica Sf. Ilie, Rădăuți.

Petrecerea nunții a avut loc la Hanul Voievozilor, în localitatea Horodnic de Sus, cu veselie, dans și bucate alese.

Vă dorim ani frumoși împreună!

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Locație petrecere: Hanul Voievozilor
Fotograf: Irina Ignătescu
Cameraman: Iulian Ignătescu
Vestimentația: fabricată de cătra mama miresei Cristina Atomei Atelier
Aranjamentele florare și decorațiuni: mama miresei și Nunți Rădăuți ­Suceava
Coafura: Salon Val Style
Machiaj: Ana Waszkiewicz
Muzica: Trupa Fonic Rădăuți
Cofetărie: Cofetăria Elsira