Dulce Bucovină,
Veselă grădină,
Cu pomi roditori
Și mîndri feciori!
Cuib de păsărele
Albe, sprintenele,
Care-n ochii lor
Au foc răpitor.

Tu, ce ești o floare
Căzută din soare,
Cu trei alte flori,
A tale surori !
Ele cătră tine
Privesc cu suspine
Și tu le zîmbești
Cu zîmbiri cerești.

Bucovina de Vasile Alexandri

Povestea Anei și a lui Gabriel a început în anul 2015, în luna februarie. Dragostea dintre ei a fost atât de mare încât în următoarea lună a urmat cererea în căsătorie. În martie același an a urmat o frumoasă cerere în căsătorie, plină de emoții unice. Cererea în căsătorie a fost una atipică, sau cel puțin noi așa vrem să o numim, aceasta având loc la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava

După răspunsul afirmativ din partea Anei au urmat pregătirile de nuntă, aceasta având loc în luna mai a aceluiași an.

Ana și Gabriel și-au dorit să facă nuntă tradițională pentru că am vrut foarte mult să trăim și noi ceea ce au trait străbunii noștri, de aceea am hotărât ca la Sfânta Taină a Cununiei, la Cununia Civilă și la primirea invitaților, să purtăm portul popular, mult iubit! 

Cu bucurie spunem că nimic din organizarea nunții noastre nu ni s-­a părut a fi greu de realizat, din contră, ne­-am dedicat trup și suflet întregii organizări. Totul a fost făcut cu dragoste și pe placul nostru, sperăm că și pe placul celor ce ne­-au fost alături!

Vă dorim ani binecuvântați împreună!

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Locație petrecere: Hanul lui Miron, Câmpulung Moldovenesc
Fotograf și cameraman: Ștefan Chiriluș
Vestimentația tradițională: cusută la mână de către Doamna Săhlean Virginia, în vârstă de 77 de ani
Verighetele: Atlantis Gold
Coafura: Tifui Mihaela
Machiajul: Georgiana Make-up artist
Aranjamente florale și buchetului miresei: Florăria Dana Flowers
Muzica: Marius Zgâianu și Ilie Dură
Prăjiturile: Dolce Vita Vatra Dornei
Invitațiile: Grup Musatinii