Frunză verde spic de grâu,
Ce-ați venit așa târziu?
Ori îi ulița glodoasă
Ori mireasa nu-i frumoasă?
Mireasa-i frumoasă tare
Noi suntem din depărtare
Deschideți ușa la casă
Noi suntem de la mireasă
Avem cămeși din satin
Și-i facem voia deplin
Ițarii sunt de mătasă
De la cinstita mireasă!
Strigături de nuntă

Ancuța și Nicu s-au cunoscut acum mai bine de 4 ani în luna mai, la nunta unui prieten. Amândoi am avut presimțirea că ne vom întâlni la nunta respectivă, și așa s-a întâmplat

Stateam la mese apropiate, si dupa ce si-a facut curaj sa ma ia la dans, am dansat continuu toata noaptea. Am dansat toată noaptea cu el, și din acel moment am ramas împreună. Probabil a fost iubire la prima vedere!

3 ani jumătate mai târziu, Ancuța și Nicu se căsătoresc. După 3 ani și ceva de relație, știam că urmează să ne căsătorim. Acum jumate de an am stabilit data nunții, 21 iulie 2018.

Din pasiunea pentru tradiție și locurile dragi, am ales să ne îmbrăcăm tradițional, a fost pur și simplu un vis pentru mine, care a devenit realitate.

Cei doi miri au origini din îndepărtatul Maramureș, unde tradițiile sunt la fel de vii ca și oamenii ce locuiesc acolo. Deși tradiția cere ca nașii să fie rude ale mirilor, aceștia au ales doi prieteni de suflet: Nasii nostri sunt defapt prietenii noștri, din cercul nostru, nu rude. Cununia a avut loc în localitatea Giulești, din județul Maramureș, localitatea de unde sunt eu, iar mirele este din localitatea Bogdan Vodă. Maramuresul este o zona minunata plina cu tradiții!

Obiceiurile străbune cer în primul rând vestimentație ca pe vremuri, iar mirii au avut grijă să respecte obiceiul locului: Având în vedere că ne-am născut în locul unde se agață harta în cui, oamenii sunt primitori și tradiția se păstrează cu sfințenie, am ales să îmbrăcăm straiele tradiționale la cununia noastră civilă, care a avut separat față de cununia religioasă, ce v-a avea loc în data de 21 iulie, intr-un loc cu totul si cu totul special, Casa de Petrecere a Moroșenilor din localitatea Oncești. Am ales o zi de mare sărbătoare pentru cununia civila, a doua zi a Sfintelor Rusalii, pentru a putea îndemna toți invitații să fie îmbrăcați în port popular, fiind și zi de sărbătoare

Eu, mireasa, locuiesc în localitatea Giulești, situată pe Valea Marei, iar mirele meu locuiește în localitatea Bogdan Vodă, Valea Izei. Provenim din locuri cu mare însemnatate istorică, și de-a lungul anilor, am reușit să ducem mai departe portul popular și multe alte tradiții. Vestimentația diferă destul de puțin în aceste două localități, cele mai multe diferențe fiind la motivele florale cu care sunt împodobite straiele noastre.

Vestimentația este formată din mai multe piese care se îmbină armonios. Cameșa miresei, a cărui material a fost țesut la război, și mai apoi cusut cu mătase de către mama mea, care la randul ei a preluat acest meșteșug de la bunica mea și de la rudele noastre mai în vârstă. Motivele florale prezente pe această cămeșă sunt dintre cele mai vechi, însă readuse la viață de cosătoarele din sat. Pe langă cămeșă, am purtat o sumnă, de culoarea verde, pentru a iesi în evidență și a mă asemăna cu câmpul și florile minunate din acel sfârșit de primăvară și început de vară. Sub sumnă, se poartă un stan, făcut tot din același material ca și cămeșa, și de multe ori același motive florale. În picioare am avut pantofi, de data aceasta, deși portul autentic este format din opinci și ciorapi speciali pentru opinci. Pe cap am avut o coroniță de flori.

Mirele a purtat o cameșă țesută din material ca și cămesa miresei, însă cusută de o mătușă apropiată, care păstrează tradiția în localitatea Bogdan Vodă. Mirele a purtat un clop (palarie) înstruțat cu flori ca și coronița și buchetul miresei. Am îndemnat toți nuntașii să poarte aceleași straie ca și noi, și ne bucurăm că ne-au fost alături în una dintre cele mai importante zile din viața noastră. În ziua când va avea loc marea petrecere vom îmbrăca rochie de mireasă, respectiv costum de mire, și vor fi tradițiile rânduite la o nuntă.

Casă de piatră vă dorim!

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Fotograf și videograf: Studio Life Events
Locația petrecerii: Restaurant Rocosma
Vestimentația tradițională: costume tradiționale din zona Maramureșului
Aranjamentele florale și buchetul miresei: Oferite din partea restaurantul. Buchetul a fost format din trandafiri, floarea miresei, si margarete, la fel si coronita, si strutul de la clopul mirelui.