A fost odată, nu demult, o nuntă în care domneau fericirea, iubirea, frumusețea, prietenia, și… respectul față de obiceiuri vechi.

Cati și Damien s-au cunoscut acum șapte ani, în cadrul unei tabere de schimb de experiență formată din douăzeci de tineri: zece din localitatea natală a lui Cati, din Prahova, România și zece din cea a lui Damien, din Maine-et-Loire, Franța. Programul a presupus deplasarea lui Cati în Franța și șederea pe o perioadă de 20 de zile, în calitate de tutore al celor zece tineri. În același rol era și Damien pentru grupul de francezi, și astfel, pentru mirii povestirii noastre, apăruse posibilitatea de a se cunoaște din perspectiva unor animatori culturali: Ne-am cunoscut în 2009 printr-o tabăra internațională pentru tineri. Asociația de înfrățire dintre comuna mea natală din județul Prahova și comuna natală a lui Damien din Maine-et-Loire, Franța, ne-a rugat să constituim câte un grup de 10 tineri din localitățile noastre, să concepem un program de schimb de experiență cu obiective bine stabilite și să petrecem împreună 20 zile implicând deplasarea în tara celuilalt. Așa că, fără să vrem, și fără să ne fi cunoscut în prealabil, ne-am trezit “părinți” pentru 20 de tineri români și francezi cu care am petrecut clipe de neuitat. Proiectul avea ca temă interculturalitatea și solidaritatea, iar prin activitățile propuse, am încercat să îmbinăm cât mai armonios ambele culturi. Și pentru că zilele din cadrul programului ne-au oferit posibilitatea de a ne cunoaște doar din perspectiva unor “animatori culturali” la câteva zile după încheierea proiectului, Damien a luat iute un bilet de avion și s-a întors în Romania.

Această experiență a fost începutul unei frumoase povești de iubire, care a depășit bariere lingvistice și culturale, a cunoscut emoțiile revederilor, farmecul turismului în doi, cu cortul în spate, și a culminat cu cererea în căsătorie în grădinile Palatului Schönbrunn: Timp de 4 ani am continuat să ne vedem în concediile de vară, de Paște și Crăciun, păstrând cu sfințenie “discuția de la ora 23h” prin Skype. În vara lui 2014 ne-am luat o lună liber pentru a colinda Europa cu cortul în spinare, iar la jumătatea distanței dintre casele noastre (din Franța și România), în grădinile Palatului Schönbrunn a venit și cererea în căsătorie și decizia de a ne muta împreuna. Din acel moment am avut un an în care să ne organizăm nunta și să punem la punct cele mai mici detalii.

Nuntă românească, cu obiceiuri alese. Tradiție, inedit, interculturalitate

Ca un răspuns al sufletului pentru Cati și o oportunitate pentru Damien de a promova elemente ale folclorului românesc în țara lui, cei doi miri au decis să-și organizeze nunta după obiceiuri vechi. Bunica miresei a fost o sfătuitoare valoroasă, pentru că cine este mai în măsură ca bătrânii noștri să povestească despre tradiție!?. Pe această cale vrem să îi urăm bunicii ani frumoși și sănătoși în continuare, la împlinirea vârstei de 95 de ani! Fiind o româncă cu rădăcini puternice în cultura în care m-am născut, nu concepeam nunta noastră fără să fi pus în evidență tradițiile românești, amuzante dar și pline de semnificații în egală măsură. Damien a fost fascinat de faptul că în România încă se mai păstrează în cutuma de căsătorie, ritualuri străvechi, de mult uitate în alte culturi europene, iar nunta noastră i s-a părut ocazia perfectă pentru a le face cunoscută francezilor o filă din cultura românească. O nuntă în care folclorul să fie prezent ni se părea că ne poate caracteriza cel mai bine, căci se știe, cele mai frumoase nunti sunt cele in care mirii iși pot exprima pe deplin pasiunile si caracterul. Într-o discuție cu bunica mea ce împlinește anul acesta 95 de ani, am încercat să ne amintim cât mai multe din tradițiile de nuntă din zona noastră, apoi am completat cu alte idei pe care le văzusem într-un film documentar despre “nunta la români” de la TVR, Cati.

Cu informațiile primite în familie și cele găsite într-un film documentar despre nunta românească, Cati și Damien au integrat în evenimentul lor obiceiuri alese, cu farmec pe măsură, care au înveselit și au surprins crezuri de odinioară, despre care ne amintesc mirii și care au fost surprinse atât de reușit în poze: obiceiul îmbrăcatului mirelui și a miresei separat, pregătirea mirelui de către ceata de flăcăi și plata bărbierului, concursul flăcăilor pentru a câștiga un cozonac și purtatul bradului, învoirea cu nașii, părinții spirituali, legatul porții miresei, negociatul mirelui cu părinții fetei, mireasa falsă = fata nemăritată a satului, căutatul miresei pitite, cerutul iertării de la părinți, gătirea invitaților cu florile de piept, încălțatul miresei de către un flăcău, pusul voalului de către nașă, mireasa oferă dulceața socrilor și eșarfe cumnatelor, mireasa își ia adio de la băieții satului și le oferă batiste albe, se dansează apoi dansul fertilității și se rupe turta miresei, părinții miresei îi oferă o zestre și alaiul pleacă către biserică, în drum se face o oprire la prima fântână spre răsărit iar cuplul botează tinerii invitați cu un buchet de busuioc. În drum spre biserică o femeie înțeleaptă a satului oprește alaiul și îl pune pe mire să plătească pentru pierderea unei fete gospodine din comunitate. La petrecerea de nuntă de la restaurant am respectat tradiția furatului miresei, iar gajul primit de mire a fost să crape câțiva bușteni cu toporul pentru a demonstra abilitățile sale de tată de familie; de asemenea am celebrat despletitul miresei, înlăturarea voalului și înlocuirea sa cu un batic.

Cati și Damien au sărbătorit nunta tradițională în cadrul Muzeului Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu, îmbrăcați în veșminte populare vechi împrumutate de la colecționari, în armonii de acordeon: La partea tradițională am apelat la un lăutar acordeonist din satul meu: Dănuț Secuiu. Pentru a fi un tablou unitar și ca susținere a deosebitei inițiative a mirilor, invitații români au răspuns pozitiv rugăminții de a îmbrăca costume tradiționale, cei francezi au avut câte un element din alcătuirea portului românesc: cămăși cusute de bunica lui Cati, ii, iar câțiva nuntași au reușit să surprindă plăcut prin decizia de a purta costume bretone, bavareze, africane, în funcție de originile fiecăruia: Am ales să facem nunta tradițională în cadrul Muzeului Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu, îmbrăcați în costume autentice românești. I-am rugat pe invitații români să își scoată de la naftalină costumele tradiționale din zonele din care proveneau, iar pe invitații francezi am încercat să ii îmbrăcăm cu mai cu câte o ie, mai cu câte o cămașă cusută de bunica mea. Evident nu am reușit să ii îmbrăcăm pe toți românește, deși invitația noastră a fost o inspirație pentru mulți să își achiziționeze câte un costum tradițional. Amfost totuși surprinși chiar să ii vedem pe câțiva invitați îmbrăcați în costume bretone, bavareze, africane (în funcție de originile familiale ale fiecăruia). Am stabilit tot desfășurătorul evenimentului cu departamentul de Marketing, turism și educație muzeală care ne-au îmbrățișat ideea și ne-au sprijinit.

Mărturiile de nuntă au fost rezultatul muncii și inspirației mirilor, astfel că Damien a pregătit 40 de borcane de caramel – mărturii pentru oaspeții români și 70 de borcănele de zacuscă – mărturii pentru cei francezi. Cati a croit și a cusut pentru invitați șervețele de masă din pânză de sac cu dantelă și aproximativ 70 de metri de ghirlandă de stegulețe din pânză pentru decorațiile din curte, iar florile de la piept au fost făcute din grâu adunat de pe câmp decorate cu panglică (drapelul Franței pentru români și drapelul României pentru francezi), ne povestesc mirii.

Taina cununiei religioase a fost desăvârșită la Catedrala Romano-Catolică Sfânta Treime din Sibiu. Verighetele au fost realizate din aurul familiei, de către un artizan din Sibiu.

Veselia a continuat la Oranjeria Palatului Brukenthal din Avrig, Sibiu cu bucate alese și dans.

Cati a îmbrăcat la petrecere rochie albă cusută de ea, buchetul și aranjamentele florale au fost realizate din flori de grădină, în stil câmpenesc, iar Damien a purtat un costum elegant: La petrecerea de seară mireasa a purtat o rochiță alba, simplă cusută chiar ea, iar mirele un costum simplu, elegant achiziționat de la Father and Sons. Pe partea de flori și buchete am colaborat foarte bine cu Dana și Simona de la A Cote Sibiu care au înțeles și au respectat stilul câmpenesc dorit de noi, cu flori simple de grădină.

Vă dorim mulți ani împreună, binecuvântați!

Vă invităm să vizionați nunta tradițională și interculturală a lui Cati și Damien surprinsă cu măiestrie de către Wedding Faeries Photography

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment

Locație: 

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA – Sibiu

Catedrala Romano-Catolică Sfânta Treime din Sibiu

Oranjeria Palatului Brukenthal din Avrig, Sibiu

Veșminte: “Pentru partea tradițională a nunții noastre am împrumutat costume tradiționale autentice foarte vechi de la colecționari. La petrecerea de seara mireasa a purtat o rochiță albă simplă cusută chiar de ea, iar mirele un costum simplu, elegant achiziționat de la Father and Sons.”
Verighete: Verighetele au fost fabricate de un meșter artizan din Ploiești, din aur aparținând familiei.
Aranjamente florale si buchet mireasa: Dana și Simona de la A Cote Sibiu
Fotograf: Lia VisirinWedding Faeries Photography
Cameraman: Laura VisirinWedding Faeries Photography
Muzica: “La partea tradițională am apelat la un lăutar acordeonist din satul meu” : Dănuț Secuiu
Hair stylist/Make up:  Cristina Corfariu la Salon Luciano din Sibiu