A fost odată ca niciodată…
cu feţi-frumoşi şi fete de-mpărat,
A fost odată ca niciodată
la un capăt de anotimp fermecat,
pe când nu se despărţeau încă apele de uscat,
au fost doar ei doi:
fiul si fata de împărat.
Şi se iubeau,
se iubeau infinit neapărat.
Cât se iubeau?
Un infinit, doi infiniţi, trei….
Opriţi! Ce faceţi? Socotiţi?
Aţi apucat iubirea lor de un capăt
şi-o faceţi ghem fără să ştiţi?
Am oprit numărătoarea la doi,
doi infiniţi amândoi.
Ea plus infinit la un capăt de lume,
el minus infinit la celălalt.
Pentru ei doi un anotimp se naşte rar
nici odată pe an măcar…
dar..
povestea lor nu are sfârşit.
Pentru că durează,
cât credeţi?
un infinit!
Poveste de Mariana Pancu

Povestea Larisei și a lui Călin este una lungă, ce a început în anul 2007, cunoscându-se prin intermediul unei prietene comune.

Anii au trecut și încetul cu încetul s-au decis să facă pasul cel mare, pe care au ales să îl petreacă îmbrăcați în portul popular românesc.

Cererea în căsătorie a fost una plină de emoție și farmec. Aflați într-o excursie romantică la Cinque Terre în Italia, Călin a ales să-i ceară mâna Larisei într-un loc de neuitat pe strada Via dell’Amore (“calea iubirii”).

Când au revenit în țară au început planificarea nunții și alături de nașii lor Răzvan și Oana F., familia și restul invitaților, au avut parte de o nuntă ca în povești.

Am vrut să fim deosebiți și credem că am făcut o alegere bună, alegând portul popular tradițional. Tradițiile și portul popular românesc sunt frumoase și ar fi păcat să nu profităm de aceste bogății strămoșești… Mirii au ales să achiziționeze veșminte tradiționale, lucrate cu iscusință de echipa magazinului Iiana.

Ei avut alături întreaga familie ce a îmbrățișat ideea lor de a face nuntă tradițională.

Vă urăm ani binecuvântați!

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Locația cununiei civile: Primăria Oradea
Locație ședință foto: Palatul Vulturul Negru 
Fotograf: Ancuța Cabau
Vestimentația: Iiana 
Coafura: Horia Marchis
Machiajul: Ioana Boroș
Buchetul miresei: buchet simplu din trandafiri, făcut de către mireasă


Also published on Medium.