Ce minunată zi, o cununie-n Casa Domnului!
Un mire și-o mireasă, au venit sub harul Lui,
Ca să-I ceară, binecuvântarea, pentru căsnicie,
Două inimi iubitoare, vor să fie, unite pe vecie.

Emoția prea mare, rezonează-n ritm frumos,
Inimile-n unitate, pentru slava lui Hristos!
Bat unite în iubire, pe al vieții noi, nou drum,
Împreună ei vor merge, cu Domnul, de acum.

Bobițe de rouă – de Dan Viorica

Povestea tinerilor noștri a început acum aprope 4 ani, când cei doi erau elevi de liceu. S-au cunoscut la Biserică iar prima noastră conversație a fost în tabara organizată de parohia din sat.

Anul 2016 a fost unul foarte încărcat cu momente speciale pentru mirii noștrii. Maria-Georgiana a terminat liceul și a trecut Bacalaureatul, apoi am fost cerută în luna mai de soție, iar în august a avut loc emoționantul eveniment. 

Cu multă smerenie și frică de Dumnezeu, cei doi tineri au luat această decizie pentru că am vrut să respectam legea bisericească și să nu trăim în concubinaj, primind binecuvântarea Lui Dumnezeu, chiar daca cei din jurul nostru ne-­au asaltat cu întrebări „De ce vă căsătoriți atât de tineri?” sau „ De ce vă grăbiți?”.

Imediat după momentul cererii în căsătorie, au început pregătirile de nuntă.Pregătirile au început imediat după bacalaureat. Capitalul nostru a fost restrâns, nu am dorit să apelăm la părinți și am folosit economiile noastre. Ne­-am bazat pe ideile noastre. Am început cu invitațiile, care au avut simboluri tradiționale. Textul a fost scris cu litere arhaice românești iar invitațiile au fost pecetluite cu ceară roșie. Ornamentele florale au fost formate din spice de grâu și floarea soarelui culese chiar de noi de pe câmp, aranjate cu o seară înainte de nuntă. Mărturiile au constat în borcănele cu dulceață de trandafiri ornate cu o bandă tricoloră, un spic de lavandă și unul de grâu. Meniul a fost de asemenea unul tradițional: aperitiv, sărmăluțe și păstrăv cu mămăliguță.

Nunta a fost tradițională, după dorința mirilor: am avut o nuntă restrânsă, formată din aproximativ 60 de invitați, pe care i­-am îndrumat să aibă măcar o piesă din costumul tradițional. Spre surprinderea noastră, majoritatea au fost îmbrăcați în costum tradițional.

Bucuria noastra cea mai mare a fost prezența Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei la cununia religioasă, alături de un sobor mare de preoți.

A fost nunta visurilor noastre, a fost mai mult decât ne­-am putut dori, traită cu emoții copleșitoare.

Cu ajutorul Lui Dumnezeu suntem o familie fericită și împlinită, iar peste doar câteva luni va veni pe lume cel de­-al treilea membru al tinerei noastre familii.

Binecuvântează-i, Doamne, cu, copii sănătoși,
Și păzește-le, Tu, pașii, în toți anii lor frumoși!
Bobițe de rouă – de Dan Viorica

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Locație petrecere: Pensiunea Classic
Fotograf: Fecioru Georgian
Video: Adrian Ciupercă
Vestimentația: artizan Maria Paraschiv, Humulești
Verighetele: Bijuterii Levi
Aranjamentele florale și decorațiuni: făcute de către miri din flori culese de pe câmp. Mirii s-au ocupat inclusiv de florile de pus în piept.
Buchetul de flori și lumânările: Florăria Clematis, Piatra Neamț
Muzica: DJ Axis Music
Tortul și prăjiturile: Cofetăria Magic Cake, Piatra Neamț
Invitațiile
făcute de către miri