Ah! Iată primăvara cu sânu-i de verdeață.
În lume-i veselie, amor, sperare, viață,
Și cerul și pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite și vesele cântări.
Oaspeții primăverii de Vasile Alecsandri

Aici clima e temperată ca oamenii locului, iernile sunt blânde, toamnele arămii, primăverile o simfonie de culori, iar verile lungi si plăcute.

În luna lui Florar a acestui an, Mihaela și Andrei făceau nuntă cu obiceiuri vechi în satul Trebujeni din Orheiul Vechi.

Povestea lor a început acum trei ani, sunt doi oameni îndrăgostiți, cu apreciere pentru tradiție, costumul popular, muzica populară, și au decis să facă nuntă tradițională. Ne întâlnim de trei ani, trăim o frumoasă poveste de dragoste, ne plac tradițiile, atât vestimentația cât și muzica, soțul chiar îmi și cântă. O nuntă tradițională ne-au propus părinții, iar noi am zis de ce nu?

Crăiasă mireasă, cu flori în păr și iubire în privire

Mihaela și Andrei au pășit cu emoții și bucurie în Biserica Adormirii Maicii Domnului din Orheiul Vechi, pentru binecuvântarea uniunii.

Mireasa pare o crăiasă în rochia albă cu motive tradiționale, cunună de flori în păr și voal alb. Mirele a îmbrăcat cămașă tradițională, strânsă la mijloc cu brâu roșu. Vestimentația mirilor a fost cusută cu măiestrie de artizanul popular Viorica Cojocaru.

Petrecerea nunții a avut loc la Restaurantul de Vis, cu bucate alese, dans și veselie.

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment

Locație: Restaurantul De Vis

  Biserica Adormirii Maicii Domnului din Orheiul Vechi

Veșminte: Viorica Cojocaru

Muzica: Cotorobai Veaceslav

Fotograf: Golden Studio

Cameraman: Golden Studio

Hair stylist/Make up:  Marina David Make Up-Nails

Verighete: Paradis bijuterii și verighete.