Portarii s-au grăbit
Porțile-au deschis
Mesele-au întins
Cu fețe alese
Pe mese plin de săpuri
Și paharele cu fripturi
Pentru ale dumneavoastre guri
Și furcuțe zugrăvite
Și linguri tot căsăpite.
Deci poftim luați
Și ospătați.
Orație de logodnă – S.FL.Marian

Diana este o persoană pentru care tradițiile românești au mare valoare și de dragul lor s-a înscris într-un ansamblu de dansuri tradiționale. Noi ne-am întâlnit acum 6 ani, eu fiind într-un ansamblu de dansuri populare, prima dată când ne-am întâlnit față-n față a fost când dansam eu pe scenă dansuri populare, iar el era jos, ca spectator. A fost prima dată când mi-a căzut tricolorul pe scenă, niciodată nu mi s-a mai întâmplat asta, însă am continuat să dansez și să zâmbesc.

O stângăcie s-a transformat în timp într-o amintire de povestit nepoților, pentru că spectatorul se numea Mihai. O privire s-a transformat într-o relație puternică, care în cursul lunilor trecute a fost oficializată. Încet, încet ne-am apropiat și am început o relație frumoasă. Când ne-am ales data nunții și locația, știind că vom fi la distanțe mari, căci mirele venind 60 de km spre mireasă, iar mirii trebuind să meargă 80 de km la restaurant, am ales să facem cununia civilă în altă zi. Și atunci am realizat că trebuie să facem ceva special, restrâns, în altă zi.

Distanța mare dintre localitățile mirilor i-a determinat să facă totul în două zile separate. Astfel, cununia civilă a avut loc în data de 16.07.2018, iar cununia religioasă pe 21.07.2018. Melodia cu care au deschis petrecerea a fost Rapsodia română de George Enescu.

Toate fetele visează de mici să fie prințese îmbrăcate în rochii mari, grandioase, cu o coroniță pe cap. Ei bine, eu de mică m-am visat cu o coroniță pe cap, într-o rochie albă, vaporoasă, care să atingă iarba și grâul, pe câmp. Tuturor cărora le-am dat anunțul cununiei noastre civile le-am spus să vină lejeri, într-o ie, ceva tradițional. Și asta au și făcut, iar totul a ieșit de vis.

Organizarea unei nunți este un lucru care cere timp și foarte multă răbdare pentru ca toată lumea să fie fericită. Fiind o zi de luni, abia cu 1 lună înainte ne-am hotărât precis asupra datei. Foto, video și flori au fost cei de la nunta de sâmbătă, ușor de găsit disponibili pentru că a fost într-o zi de luni, după-masă și atunci toată lumea a putut să ne fie alături.

 

Povești Nunți Tradiționale - Mihai și Diana, nuntă tradițională la Saschiz, Mureș 3

Povești Nunți Tradiționale - Mihai și Diana, nuntă tradițională la Saschiz, Mureș 4

Au fost două lucruri. În primul rând, toată lumea era puțin indignată de faptul că eu vreau altceva. Că nu vreau să fiu mireasă în primărie, ci pe iarbă, cu o cupolă, în stil american. Că îi aduc pe toți invitatii încă odată, cu câteva zile înainte de nuntă. Am primit numai critici înainte, însă după, doar laude și complimente. Vremea a fost cea mai mare emoție. În dimineața cununiei vedeam 90% ploaie la ora 18, ora la care noi am fi avut cununia civilă. “Și ce dacă”, spune mama,”veți dansa în ploaie”. Toți cei care au venit aveau mașinile ude. Pe o rază de 20 de km ploua și tuna, iar la Saschiz a fost apusul perfect, cu un cer senin și albastru, exact așa cum am visat.

Toți invitații au plecat acasă cu o amintire frumoasă, și plăcut surprinși de stilul modern abordat de cei doi miri.

Casă de piatră vă dorim!

Povești Nunți Tradiționale - Mihai și Diana, nuntă tradițională la Saschiz, Mureș 1

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Fotograf: Dan Câmpean
Videograf: Ovidiu Roșca
Locația petrecerii: Pensiunea Violeta Saschiz
Vestimentația  tradițională: Pol Dia iar broderia realizată de către Corina Moldovan.
Coafura: Incike András Kinde
Machiajul: Maria Ratiu
Aranjamentele florale și buchetul miresei: Evenimente Minunate
Tortul și prăjiturile: Prăjituri de casă făcute de către mătușele miresei.