Dragii noștri, oaspeți mari,
Vă chemăm acuma dar
Să veniți cu bucurie
La a noastră Cununie
Oana și Silviu

Povestea noastră a început în toamna lui 2015, în luna Octombrie, la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde ne­-am întâlnit într­-o tabără organizată de mănăstirea Oașa pentru parastasul marelui duhovnic ardelean, părintele Teofil Părăian. Amândoi eram studenți la București, Oana la Medicină Dentară, iar Silviu la Politehnică, ce ne petreceam vacanțele în taberele studențești de la mănăstirea Oașa. Aici a fost locul unde am descoperit valorile care ne înfrumusețează acum tinerețea: credința în Dumnezeu, prețuirea tradițiilor noastre românești, minunatele porturi populare și nu în ultimul rând tineri frumoși din toate colțurile țării care ne-­au devenit buni prieteni.

Așadar, ne­-am cunoscut în acea tabără de la Sâmbăta de Sus unde am stat tot timpul împreună, de parcă ne știam dintotdeauna, iar când ne­-am întors în București am constatat că locuim la 10 metri distanță unul de celălalt,­ cămin lângă cămin. Acest fapt a ușurat mult viitoarele întrevederi care încet dar sigur au consolidat o sinceră poveste de dragoste.
La scurt timp a venit și prima cerere în căsătorie din multele rostite de Silviu, în diversele locuri prin care am umblat în următorul an. De la început a fost hotărât și ferm în vorbele sale, care inițial mă uimeau, fiind totuși timpurii, dar in același timp mă linișteau și îmi dădeau încredere.

Așa am ajuns și la cererea finală din 10 Septembrie 2016 din curtea Mănăstirii Radu Vodă din București, locul nostru de suflet. Încă din momentul în care am început să discutăm despre nuntă am căzut de acord că va fi una tradițional românească, încărcată de obiceiuri din partea ambilor miri. Gândul ne­-a fost confirmat și definitivat de participarea noastră la trei nunți tradiționale la schitul de la Găbud, judetul Alba. Acolo am văzut cât de frumoasă este nunta românească autentică și câtă bucurie aduc invitaților obiceiurile, costumul și jocul popular.

Deși inițial familia și unii prieteni au fost sceptici vizavi de ideea noastră de a realiza o nunta tradițională fix in Bucureștiul cosmopolit, noi am tras tare și timp de 10 luni am conlucrat la reușita din 30 Iulie.

Dumnezeu ne vrea uniți,
În dragoste nedespărțiți.
Mulțumim, cu închinare,
Nunta va fi-n sărbătoare.

Nunta a început cu “luatul miresei” (gătitul miresei) din satul ei natal ­Dobreni, județul Giurgiu, la 20km de București, unde familia ei s­-a ocupat de frumoasele obiceiuri specifice zonei. Pentru că mirele s-a născut în Ardeal (Arad) să nu se simtă defavorizat, a venit cu ceterași din zona Năsăudului care au întreținut atmosfera în curtea miresei. Oana nu a mai avut de ales decât sa urmeze mirele spre biserică.

Biserica unde a avut loc Sfânta Taină a Cununiei a fost cea din campusul Universității Politehnice ­”Sf Grigorie Palama“. Am făcut rost de costume populare pentru invitații care nu au găsit în lada de zestre a bunicii și astfel cam 85% din invitați au purtat straie românești.

Restaurantul Vatra Neamului a fost cel mai potrivit pentru nunta noastră, fiind aranjat tradițional și așteptând mesenii cu bucate românești alese. Printre multele surprize s­-a numărat și apariția deosebită a ansamblului de dans popular Doinița, încântând și îmbiind invitații pe ringul de dans.

De asemenea, păstrând tradiția până în cele mai mici detalii, mirele a jucat­-o pe mireasa lui pe cântecul lui Nicolae Furdui Iancu­ “Dragu mi­i mie să joc”.

Dragu mi­-i mie sa joc
S­-astâmpăr inimii foc
Cu mândruța mea din sat
Nu ma satur de jucat!

Cerul har ne-­o dărui
Domnul o blagoslovi!

Spunem cu drag că suntem cei mai bucuroși miri!

Vă dorim Casă de Piatră!

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Fotografi: Ilarion Moga, Sergiu Nicola, Bogdan Bică și Constantin Cosmin
Locație petrecere: Vatra Neamului
Vestimentația miresei: Atelier Demetria
Vestimentația mirelui: Atelier Borangic, cămașa moștenită de la bunici, șerpar de la Ilinca Alexandru, cizmele realizate de către Axa Magnolia, Grigore Lup
Verighetele: Bijuteria Stil 
Coafura: mama miresei Petruța Matache
Aranjamente florale și buchetului miresei: Monette Flowers
Muzica: Elena CuculiciFormația Toni Răducanu, Nicu Rus și Florin Gordon din Prundu Bârgăului au cântat la ceteră și la vioară
Dansuri: Ansamblul folcloric Doinița București
Tortul și prăjiturile: Vatra Neamului
Invitațiile: ManDiva