Fie ca drumul să-ți vină aproape pentru a te întâlni;
Fie ca vântul să-ți bată întotdeauna din spate;
Fie ca razele soarelui să-ți lumineze cald fața,
Ploaia să cadă domol pe ogoarele tale;
Și, până ne vom întâlni iarăși,
Fie ca Dumnezeu să aibe plăcere de tine.
(Binecuvântare irlandeză tradițională – trad. Petru Dimofte)

Alexandra si Vasile au fost colegi de liceu și au copilarit în aceeași localitate, dar povestea lor de dragoste a început dupa terminarea liceului, cand s-au întâlnit întâmplător și nu au vrut să se mai despartă nici pentru o zi…

Am decis să ne mutăm împreună la Lisabona, unde eu studiam la Facultatea de Drept. Relația noastră a evoluat și s-a consolidat, singura problemă fiind dorul de însoritele meleaguri ale copilariei, coasta sudică a Portugaliei, așa că am decis sa ne întoarcem și să ne clădim împreună viitorul acolo… ne relatează Alexandra.

Cununia civilă a avut loc într-o locație de basm, unde mereu este vară, pe plaja Nossa Senhora da RochaÎn vara anului 2017, pe plajă, deasupra oceanului, așa cum ne-am dorit, ne-am căsătorit civil, în prezența a peste 200 de prieteni și colegi. Ceremonia a avut loc pe Plaja Nossa Senhora da Rocha”. Aici am avut formația lui Grigore Ursu și Radu Ilieș din Borșa (au străbătut 4000 km ca să fie prezenți aici) și Sabina Leonte a ajuns chiar de ziua ei să ne cânte. Au fost toți colegi pentru prima dată cu un cunoscut cântăreț portughez de “Fado” – echivalentul “Doinei” românești, César Matoso.

Deși mirii au rădăcini din zone geografice diferite ale țării, au decis să organizeze nunta, de data aceasta în stil tradițional, urmând obiceiurile ambelor locuri. Locația stabilită a fost Bătarci într-o zi diferită decât cea a cununiei religioase.
Meleagurile copilăriei noastre nu sunt și meleagurile unde ne-am nascut, eu sunt neam de oșeni și mi-am luat cocon moroșan…Hai să le împăcăm pe toate!
Zis și făcut, am decis împreună să facem nuntă tradițională în Bătarci într-o zi diferită de ceremonia religioasă și petrecere.

Promisiunea facută bunicii mele din Bătarci, că “oi pleca mireasă din casa ei” trebuia ținută, așa că am organizat nunta tradițională oșenească, cusutul steagului, îmbracatul mirelui, iar moroșenii au venit cu mare drag și au participat cu entuziasm fiecare îmbrăcând portul popular din satul lui..Coconul meu s-o îmbrăcat cu haine oșenești de peste 60 de ani, pe care le-a purtat bunicul meu când a fost mire. Hainele mele erau ale unei mătuși din vecini, cusute tot în secolul trecut..Nunta am ținut-o în casa copilăriei bunicului meu, care astăzi este muzeu al tradiției oșenești, prin grija familiei..

Cununa de mireasă a fost cusută direct în păr, așa cum se făcea mai demult, iar buchetul de mireasă a fost făcut, conform tradiției, din floarea soarelui și flori de pe câmpiile satmarului.
Mirele a purtat gaci și cheptar, clop cu margele și cizme de lac, ca orice gospodar care se respectă…

Cusutul steagului a avut loc la una dintre cele mai vechi case din familie care este in ziua de azi transformată in muzeu al tradiției oșenești.

Am făcut steag și l-am jucat, ne-am luat “bolciugul” (iertare de la părinți) și am petrecut o după-masă de dans și voie bună cu toată familia și prietenii adunați din toată țara la acest spectacol de culoare și tradiție.

Cununia religioasă a avut loc la Sfântul Nicolae, Vișeul de Sus, iar petrecerea la Wedding court. Vestimentația a fost închiriată deoarece are în jur de 60 de ani vechime.

Simbolul iubirii lor, verighetele au fost comandate în Portugalia, iar mireasa a purtat o cunună de flori cusută direct în păr, care este o altă frumoasă tradiție specifică zonei.

Buchetul miresei a urmat aceeași linie tradițională, fiind compus din Floarea soarelui și flori de câmp culese de pe câmpurile din Satu-Mare. Invitațiile la nuntă au fost realizate personal de către miri.

Data nunții propriu-zise a fost 16 august 2018 și s-au urmat tradițiile din zona Bătarci.

Nunta în Țara Oașului este mereu un spectacol în sine de culoare, muzică, voie bună și tradiții de multă lume uitate.

Jocul și voia bună pe strunele ceterașului Mihai Zele au ținut până către dimineața, când am pornit către Vișeu de Sus, Maramureș, unde, la Biserica Sfântul Nicolae, a avut loc cununia religioasă.
Petrecerea de nuntă s-a ținut la Wedding Court, în prezența familiilor și prietenilor din cele două județe și din restul Europei, pentru că oșenii și moroșenii stau puțin pe-acasa.. Andrada Barsauan și Cristian Secui ne-au adus aminte ce înseamnă distracția.
Verighetele le-am comandat în Portugalia, la fel și rochia de mireasă și costumul mirelui, că așa suntem noi, moroșenii și oșenii, “ne place să avem tot pregătit” și să avem timp să ne bucurăm împreună de clipele fericite!

Casă de piatră și mulți ani fericiți împreună!

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Fotograf: Benedict Both & Luis Jorge
Videograf: Mădălin Butiurca
Locația petrecerii: Wedding court, Vișeu de Sus, Maramureș
Muzica: Formația lui Grigore Ursu și Radu Ilieș din Borșa și Sabina Leonte, César Matoso, Ceteraș Mihai Zele, Andrada Bârsăuan​ cu formația și Cristian Secui
Tortul și prăjiturile: Carul cu bunătăți