Nuntă Tradițională ® – Articole, Furnizori, Produse, Comunitate

Categorie: Obiceiuri

Gătitul miresei

Ia-ți mireasă ziua bună De la tată, de la mumă De la frați, de la surori De la grădina cu flori De la fir de busuioc, măi De la fete, de la joc De la fir de siminic, măi De…

Cununia religioasă: Despre Taina Cununiei

Pentru cei doi miri, slujba sfintei cununiei reprezintă renașterea spirituală ce permite întemeierea noii familii. Slujba are loc în naos, înaintea unei mese pe care se află Sfânta Evanghelie, cununiile, Sfânta Cruce, sfeșnice și verighetele. Se logodește robul lui Dumnezeu…

Cununia religioasă: Despre nași

Nașii de cununie sunt foarte importanți în timpul cununiei religioase și sunt considerați a fi părinții spirituali ai cupului ce urmează să se căsătorească. Ei trebuie să fie cununați ortodox la rândul lor, evlavioși și cât mai aproape de finii pe care îi cunună,…

Cununia religioasă – Organizarea

Cel mai important moment din timpul unei nunți tradiționale ortodoxe este cununia religioasă. Acesta semnifică uniunea celor doi miri în fața lui Dumnezeu și are o valoare simbolică foarte încărcată. În acest articol precum și în altele ce vor urma,…

Nuntă Tradițională în Ciocanești, Suceava, Bucovina

Nuntă Tradițională în Ciocanești, Suceava, Bucovina

Obicei de nuntă din Burla, Suceava, Bucovina – 1970 – Nuntă Tradițională

Obicei de nuntă din Burla, Suceava, Bucovina – 1970 – Nuntă Tradițională Wedding custom in Burla, Suceava, Bucovina – 1970 – Traditional Wedding Sursă © Din arhiva TVR – 1970

Nuntă Tradițională Inscrieți-vă gratuit pentru a adăuga sau contacta furnizorii de servicii