”[…] Ce tablou frumos, mirific,
Ce tablou încântător!
Vreau în minte să-l clasific,
Ce plăcut e ochilor…

Să-l privești ai vrea întruna…
Flori și zâmbete și dor
Dar mai mult decât acestea
E o fată și-un fecior.

Din Eden a început
Și-a străbătut peste veacuri.
O pereche ai făcut
Cu înalte idealuri.

E un mire și-o mireasă
Cu privirile senine
De te uiți la a lor față,
Strălucesc de fericire.

Ei și-au declarat iubire
Și uniți vor să trăiască
Dă-le Doamne Tu putere
Cuvântul Tău să-l păzească. […]”

Ce tablou frumos, mirific, Mărioara Coman

În luna septembrie a anului trecut, Ionuț și Maria-Adela primeau binecuvântarea iubirii, prin cuvânt, pe meleaguri ardelenești.

Povestea lor a început într-o zi de 1 decembrie, când frumusețea sufletului, pe care au recunoscut-o unul la celălalt, i-a adus pe calea în doi. Patru ani mai târziu, de ziua ei, Maria-Adela primea cererea în căsătorie. A urmat astfel organizarea nunții, pasul următor spre sfințirea uniunii.

Avem o poveste lungă… care a început acum aproape 6 ani. Eu aveam 16 ani, iar el aproape 20. Ce m-a făcut să-l aleg din mulțimea de teologi? Sclipirea din ochii lui. Atât. Nu m-am uitat la cum arată el, ca om, pe dinafară, ci la sufletul său, căci ochii sunt oglinda sufletului. Atunci, în catedrală, am simțit că el e, fiindcă eu văzusem acel ceva în ochii lui. A, uitasem să vă spun că ne-am cunoscut în 1 Decembrie și am început să mergem împreună, gând la gând cu bucurie în suflet. După 4 ani m-a cerut în căsătorie, de ziua mea, acasă, unde era și mama. Răspunsul a fost DA, clar.

Pentru mine a fost cel mai frumos cadou la împlinirea celor 20 de ani. Imediat după, am început să organizăm în detaliu marele eveniment, care a avut loc după 2 ani. Am ales să facem cununia civilă separat, tocmai pentru a putea să îmbrăcăm mândrul port țărănesc, tradițional din Spermezeu, de pe Valea Țiblesului. 

Vrem să mai păstrăm în continuare frumosul port popular și tradițiile din zonă.

Îmbrăcați în veșminte tradiționale specifice Văii Țibleșului, Ionuț și Maria-Adela rosteau cu emoție „Da-ul” iubirii în fața ofițerului de stare civilă,  în foișorul din Parcul Central al Clujului.

Costumele populare purtate de noi în ziua nunții sunt tradiționale din zona văii Țibleșului, mai exact din Spermezeu, Bistrița Năsăud. Piesele de la costumul mirelui sunt autentice, însă cele ale miresei au fost realizate de către mama mirelui. 

Sesiune fotografică la Muzeul satului din Cluj, alături de nași.

Am vrut să fim altfel, să fim unici, și am reușit datorită părinților soțului meu, oameni minunați și dragi sufletului meu. Pentru a păstra aceste clipe deosebite am mers pentru prima oară la Muzeul satului din Cluj pentru o ședință foto de colecție. Ne-am simțit extraordinar, alături de nași, părinții noștri spirituali.

Slujba tainei cununiei religioase a avut loc la Capela seminarului teologic ortodox din Cluj.
Petrecerea nunții a avut loc în Spermezeu, satul natal al lui Ionuț, cu voie bună, muzică, dans și bucate alese.

Vă dorim ani binecuvântați împreună!

Facebook By Weblizar Powered By Weblizar

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Fotograf: Bobi Lungu, Bright Mirrors
Cameraman: David Crișan
Vestimentația: costume populare din zona văii Țiblesului, mai exact din Spermezeu, Bistrița Năsăud.
Verighete: Bijuteria Quartz
Coafura și machiajul: Sorina Solomonean, Salonul 4Style
Aranjamentele florale și decorațiuni: Florăria Camelia din Chinteni, Cluj
Muzica: Georgiana Lobonț