A doua taină din viaţa omului, nunta, înseamnă o biruinţă deplină asupra Timpului.
Profesor Drăgușanul

Nunta Iuliei și a lui Dragoș este pentru noi mărturie a iubirii creatoare de sens și frumos, și a sacralității veșmintelor tradiționale cusute cu măiestrie de-a lungul generațiilor în familia miresei.

Iulia și Dragoș - Nuntă tradițională în Bihor - Povești Nunți Tradiționale

 

Povestea Iuliei și a lui Dragoș a început în liceu, la Balul Bobocilor, iar anul acesta au binecuvântat legământul în belșugul primăverii bihorene, îmbrăcați în port popular:

”Relația noastră a început când eram foarte tineri, eu eram proaspăt intrată în liceu, aveam 15 ani, iar soțul avea 18, și ne-am cunoscut la Balul Bobocilor. Acum avem 23 și 27 de ani, locuim în Oradea, și ne-am dorit mult o cununie tradițională, deoarece ambele familii sunt foarte strâns legate de tradiții. Iubim tradițiile românești, am fost cerută în căsătorie într-un cătun din Munții Apuseni, Alunu, într-un mic muzeu etnografic, în timp ce prezentăm un costum popular.”

Dragostea Iuliei pentru veșmântul popular a cunoscut începutul când era mică, la aerisirea zestrei împreună cu străbunica și bunica. Organizarea unei nunți tradiționale a fost astfel o alegere firească, însuflețită de un obicei tămăduitor și de o moștenire mai valoroasă ca aurul.

”Totul a pornit de la zestrea pe care o aveam în sat la bunici, în ladă, pe care o admiram încă de când eram mică. Străbunica mea a ținut foarte mult la aceste costume, cusute cu migală și iubire de mâinile lor, astfel că și stră-străbunica, și străbunica, și bunica le-au îmbrăcat fiecare în ziua nunții lor, și de obicei duminica la biserică. Astfel că m-am simțit extrem de onorată să pot îmbrăca și eu, în ziua cununiei mele, această moștenire extraordinară, și sper să se fii bucurat și ele. Totodată, și costumul nașei face parte tot din familie. Mirele a avut și el un cojoc foarte vechi, din zona Beiușului, acesta fiind împrumutat.„

Iulia a îmbrăcat costumul popular de mireasă cusut de străbunici și stră-străbunici, a cărui vechime este de aproape 100 de ani, iar Dragoș a purtat ie nouă și cojoc vechi, autentic, din zona Beiușului, județul Bihor.

”Costumul miresei (integral) a fost transmis din mamă în fiică, cusut de străbunici și stră-străbunici, având înspre 100 de ani, păstrat în lada de zestre a familiei (alături de altele) în satul Sâmbăta, Bihor. A fost mai greu cu costumele de bărbați, deoarece bunicii erau niște bărbați foarte scunzi așa că nu s-au potrivit bărbaților actuali din familie, așa că a trebuit să improvizăm puțin. Am împrumutat un cojoc vechi, autentic de Beiuș de la o cunoștință, iar soțul l-a îmbrăcat pe acela alături de o ie nouă.„

Buchetul miresei din gerbere și floarea-soarelui a fost asortat cu veșmintele tradiționale.

Taina logodnei a fost săvârșită la Biserica Greco-Catolică din Băile Felix, iar petrecerea a fost sărbătorită cu bucurie alături de familie și prieteni.

”Mica petrecere cu familia și câțiva prieteni apropiați, ca de pandemie, a avut loc la curtea casei părinților miresei.„

Iulia și Dragoș - Nuntă tradițională în Bihor - Povești Nunți Tradiționale

Pleacă Lina la fântână / şi cofiţa-o duce-n mână, / la fântâna din luncet, / unde apa curge-ncet, / tot încet prin cel brădet. / Ea pe cap s-a pieptănat / şi cu flori s-a împănat, / ca şi-o zână purcedea. / Ca pe vânt ea ajungea, / dară apa-i turburată / şi fântâna-i cungiurată / de trei cai cu feciorei”, care îi râvnesc cununa.
Orații de nuntă din Bihor

Iulia și Dragoș - Nuntă tradițională în Bihor - Povești Nunți Tradiționale

 

 

Vă dorim trai binecuvântat cu iubire curată și armonie!

 

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Fotograf/Videograf: Hello Media
Locația logodnei: Biserica Greco-Catolică din Băile Felix
Vestimentația tradițională: Costumul miresei(integral) a fost transmis din mamă în fiică, cusut de străbunici și stră-străbunici, având înspre 100 de ani, păstrat în lada de zestre a familiei(alături de altele) în satul Sâmbăta, Bihor. Costumul mirelui: ie nouă, cojoc original din zona Beiușului, județul Bihor.
Verighetele: Escorial Jewelry
Coafura: Adelina Elek Hairstylist
Machiajul: Larisa Berinde
Aranjamentele florale și buchetul miresei: Thea Decor Oradea
Tortul și prăjiturile: Cofetăria Ooh La La Oradea