Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene și roșii.
Trec nouri de argint în valuri
Si cânta-a dragoste cocoșii.

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnișoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Și de emoție-a-nflorit
A doua oară…

Octombrie, George Topârceanu

Fiecare toamnă e a lor, iar data de 24 a marcat unele dintre cele mai frumoase momente în doi: prima întâlnire, cererea în căsătorie și cununia civilă.

Iulia și Ioan s-au cunoscut acum doi ani în cadrul unui festival, câteva zile mai târziu începeau o frumoasă relație de iubire, iar după jumătate de an Iulia răspundea cu un DA hotărât cererii lui Ioan de a-i fi soție„Ne-am întâlnit la un festival de muzică rock, pe data de 15 august 2014. La câteva zile după, mai exact pe 24 august, am ieșit pentru prima dată …și de atunci am rămas împreună :)). După 6 luni, ne-am logodit( tot pe 24) și am început organizarea nunții în sine …alegerea localului, formație și așa mai departe. Până într-o zi de toamnă… când amândoi ne-am gândit ca ce rost are să mai așteptăm atât și să nu facem starea civilă mai devreme. Zis și făcut. Am anunțat părinții (destul de uimiți pentru graba noastră :)) ) și am început pregătirile pentru starea civilă. Ajunși la starea civilă pentru depunerea actelor, ne-a programat pe 24 octombrie (se pare ca 24 este numărul nostru :)).”

Astfel, în ziua de 24 octombrie a anului trecut, Iulia și Ioan celebrau cununia civilă alături de invitații lor, în port tradițional, în sectorul 3 al Micului Paris.

Vestimentația miresei a fost alcătuită din fustă cusută de maici, ie și ilic vechi de 100 de ani, iar mirele a purtat cămașă populară și brâu din zona Bucovinei: „Fusta mea a fost croită de către maicile de la Mănăstirea Văratic, ia și ilicul de la dl. Paul Buta (Vatra cu dor, Șivița) veche de 100 ani, ia soțului de la Voroneț și brâul de la Gura Humorului.”

După starea civilă, oaspeții au fost așteptați la restaurantul „La Copac” cu pâine, sare și țuică pentru a sărbători momentul cu muzică, voia bună, dans și mâncare gustoasă.

„Organizarea în sine nu a durat foarte mult, făcând doar starea civilă și o mică masă după, la restaurantul „La Copac”, ce se potrivea perfect cu dorința noastră de a face o nuntă tradițională. Acolo toată lumea a fost întâmpinată “corespunzător” cu pâine, sare și țuică. Cum la nunta în sine, alesesem deja tema și nu prea mai puteam introduce motive tradiționale, am hotărât să facem starea civilă așa. Am vorbit cu invitații să vină în port tradițional și am fost cei mai frumoși din toată curtea plină a stării civile a sectorului 3. A doua zi am făcut și o sesiune foto… și unde altundeva e mai potrivit decât la Muzeul Satului “Dimitrie Gusti”?”

Ședință fotografică în veșminte tradiționale la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”

Vă dorim ani mulți și frumoși împreună!

Facebook By Weblizar Powered By Weblizar

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment

Locație: La Copac, București
Veșminte: „fusta mea a fost croită de către maicile de la Mănăstirea Văratic, ia și ilicul de la dl. Paul Buta, Vatra cu dor, Șivița, veche de 100 ani, ia soțului de la Voroneț și brâul de la Gura Humorului.”

Fotograf: Florian Cristache

Galerie foto completă