Fiecare poveste de dragoste este unică, iar primele momente împreună ni le amintim o viaţă. Indiferent unde se cunosc doi oameni care aleg să îşi unească destinele, primul da, prima îmbrăţişare, prima privire îi leagă cu firul invizibil al emoţiilor. Ştefania şi Daniel s-au întâlnit prima oară la biserica Sf. Gheorghe Vechi din Craiova, în urmă cu 7 ani, în cadrul grupului de tineri al părintelui paroh la care mergeau amândoi. Grupul se concentrează pe diverse activităţi filantropice, iar cei doi au avut ocazia să se cunoască mai bine ca oameni, ca semeni, înainte de a forma un cuplu. Abia după trei ani de participare la întâlnirile acestui grup au început o relaţie. Din 2019 sunt soţ şi soţie, locuiesc în Craiova şi nu au renunţat nici o clipă la faptele bune pe care le fac împreună cu grupul părintelui paroh. Până la urmă, pentru ei biserica este ca o a doua casă.

De altfel, ţin foarte mult la tradiţii, la familie şi la obiceiurile care ne deosebesc pe noi românii de restul lumii. Tocmai de aceea, şi nunta lor a fost una tradiţională, cu port popular şi obiceiuri din zona Olteniei şi nu numai: gătitul miresei, alaiul de nuntă, desprinderea voalului din părul miresei de către naşă, la finalul petrecerii, și înlocuirea lui cu o basma, un simbol al trecerii miresei de la domnișoară la femeie măritată, voal prins apoi în părul unei fete nemăritate.

Gravăm și coasem ca la noi în Oltenia

Ştefania este studentă la Medicină în ultimul an, însă în timpul liber îi place să croiască şi să coasă articole vestimentare, în special ii. Pasiunea sa pentru portul tradiţional se vede şi în atenţia cu care şi-a ales fiecare obiect vestimentar şi fiecare accesoriu pentru nuntă. Daniel a absolvit Facultatea de Teologie şi împărtăşeşte iubirea soţiei pentru folclor şi etnografie. Pentru că au ştiut de la început ce fel de nuntă îşi doresc, au ales să o organizeze singuri, cu răbdare, în ritmul lor și fără a apela la o agenţie specializată în astfel de evenimente. Asta le-a permis să pună accentul exact pe detaliile care îi reprezintă şi care să le facă momentele din ziua nunţii de neuitat. Astfel, pe lângă ia şi cămaşa cu motive tradiţionale din zona Olteniei, în nuanţe de verde, galben, mov, roşu, mireasa a avut o fustă din voal alb de mătase, iar mirele a purtat un brâu, toate croite în atelierul Chic Roumaine. Voalul miresei, din mătase naturală, a fost confecționat în Atelierul Demetria.

De asemenea, verighetele cu care s-au unit pentru totdeauna în iubire și credință în faţa lui Dumnezeu, la Biserica Sfântul Nicolae – Amaradia din Craiova sunt gravate pe exterior cu simbolurile celor 3 virtuți teologice – credință, nădejde, dragoste. Aceste simboluri iau formă de cruce, ancoră și inimă.

Ziua marilor emoții

Pentru marele eveniment, Ștefania și Daniel au rezervat un restaurant cu doar 10 luni înainte, Restaurant Meliss Events, moment în care au ales împreună și muzica. Astfel, de atmosfera de la eveniment s-au ocupat solista de muzică populară Simona Cretan, Dj și Mc Florin Oancea – de la Nunta cu personalitate, din Buzău. De restul detaliilor au avut grijă mirii, cu 2 luni înainte de nuntă. Sunt dovada faptului că dacă îți dorești ca ziua nunții să fie exact ca în visele tale, asta se poate aranja și într-un timp mai scurt.

În ziua marelui „Da”, totul trebuia să iasă perfect, așa cum își dorește orice cuplu. Tineri și plini de energie, înconjuraţi de familie şi prieteni, Ștefania și Daniel au pornit pe drumul spre căsnicie cu speranţă şi credinţă. Pe mireasă au ajutat-o prietenele să arate irezistibilă în costumul său popular, după cum chiar dânsa mărturiseşte: „Machiajul mi l-a realizat una dintre domnişoarele de onoare, care a confecţionat şi accesoriile de păr pentru mine şi pentru domnişoarele de onoare.” Şi invitaţiile de nuntă au fost realizate după o idee a mirelui şi a miresei, la sugestia de design venită de la una dintre domnişoarele de onoare. Tot ei le-au şi asamblat. De asemenea, buchetul miresei, în nuanţele folosite şi pe ie, aranjamentele florale de pe mese şi prezidiu, lumânările au fost confecţionate de către mireasă, împreună cu surorile sale şi domnişoarele de onoare. Printre florile folosite şi achiziţionate de la Floraria Belleevents şi Floraria Viorica, ambele din Craiova, se numără gerbera, trandafiri, frezii, orhidee, lavandă, grâu uscat, în culorile toamnei, având în vedere că şi nunta a fost fixată pentru luna octombrie.

Înainte de a ajunge la petrecerea de la restaurant, Ştefania şi Daniel au trăit emoţiile cununiei religioase, alături de naşii care au purtat şi ei costume tradiţionale. Cum biserica a fost cea care i-a adus unul lângă celălalt, acolo s-au simţit ca o familie pentru prima dată. Zâmbetele lor calde şi fericirea de pe chipuri, Sfânta Taină a Cununiei toate acestea au fost ingredientele unei zile de poveste. După ce au lăsat în urmă atmosfera plină de spiritualitate din Biserica Sfântul Nicoale-Amaradia din Craiova, proaspeţii soţi, urmăriţi îndeaproape de fotograful şi cameramanul Daniel Cruceru împreună cu echipa sa, au mers spre restaurant. Acolo, pe lângă bucatele tradiţionale, au avut amenajat un candy bar realizat de Camelia Roşu de la Cofetăria Emi Champ.

Ziua în care Ştefania şi Daniel s-au căsătorit a fost una cu soare, o zi de toamnă bogată în roadele naturii, dar şi ale iubirii. Dragostea lor pentru tradiţie i-a apropiat şi mai mult de natură, de portul popular, de obiceiurile pe care şi părinţii şi bunicii le-au respectat. Pentru că, până la urmă, familie asta înseamnă, dragoste, respect atât pentru vechi, cât şi pentru nou, valori, identitate naţională, un acasă la care să ne întoarcem mereu cu drag şi dor.

Vă urăm ani binecuvântați împreună!

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Fotograf: Daniel Cruceru
Videograf: Sorin Ciupureanu
Biserica: Biserica Sfântul Nicolae – Amaradia, Craiova
Locația petrecerii: Restaurant Meliss Events
Vestimentația tradițională: Ie și cămașă tradiţională – Chic Roumaine.
Fustă albă din voal mătase naturală – croită și cusută de mireasă (Material achiziționat de la Atelier Demetria) – Voal mireasă din voal mătase naturală – Atelier Demetria
Verighetele: Garavelli Gold, Craiova
Coafura: Popescu Stefania – Coafuri Impletituri Stef Ania
Aranjamentele florale și buchetul miresei: Florile au fost achizitionate de la florăria Belle Events și floraria Viorica, Craiova
Muzica: Muzica Populara – Simona Cretan
Dj și Mc Florin Oancea,Buzau
Tortul și prăjiturile: Tortul – Cofetăria Michelle, Craiova
Candy bar – Camelia Rosu,
Cofetaria Ghiocela, Motru
Invitațiile: Printare – 24Media, Craiova