Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” București

Pe malul lacului Herăstrău, chiar în mijlocul capitalei României, vizitatorul de pretutindeni are bucuria de a întâlni un „sat” adevărat, cu monumente şi artefacte din sec. al XVII-lea, până la începutul sec. XX; construcţii reprezentative  provenite din importante zone etnografie au recăpătat o a doua viaţă la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

Ideea unui muzeu în aer liber în România se înfiripă încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867 Alexandru Odobescu, eminent om de cultură, propune prezentarea, în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, într-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară. Ceva mai târziu, savantul Alexandru Ţzigara Samurcaş avea sa preconizeze aducerea în Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906, a unor „gospodarii autentice şi complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români”, proiectul concretizându-se în 1909, prin expunerea în acest muzeu a unei case ţărăneşti din judeţul Gorj.

În anii `30 ai secolului XX, în Europa, existau doar două muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) şi Muzeul Bygdøy din Lillehamer (Norvegia ). În ţara noastră, la vremea respectivă, îşi avea deschise porţile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul „Hoia”, de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia, cu specific regional şi Muzeul Satului Românesc (astăzi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”) din Bucureşti, din 1936, cu caracter naţional.