Buna ziua, la dumneavoastră
Prea cinstită gazda noastră!
Noi nu ne-am gătit de luptă,
Ci ne-am îmbrăcat de nuntă
Și-avem sarcini grele,
Răspundem cu capul de ele,
Și să mai știți, gazdă mare
Că n-am venit din întâmplare
Ci la ordin de domn mare
Voievod de viță rară
Cum puțini mai sunt în țară.
(Orație de nuntă)

Toate poveștile de iubire sunt frumoase. Așa este și cea a Ana-Mariei și a lui Codruț, două suflete cu un destin comun.

Ei sunt doi oameni inteligenți și modești ce își trăiesc viața simplu și frumos, și care își doresc înainte de toate, să aibă o viață liniștită.

Este atâta gălăgie pe Pământ că nu se mai aude nimic din cer.

Ana-Maria lucra ca și secretară la Asociația Părinți pentru Ora de Religie, Filiala Timiș, iar el Codruț era pictor de icoane și biserici. Ei s-au cunoscut în luna mai a anului 2017.

Ne-am cunoscut în luna mai a anului trecut. Codruț este de meserie pictor de icoane și biserici, iar pe atunci era cu o lucrare în Lugoj. Eu eram secretară la Asociația Părinți pentru Ora de Religie, Filiala Timiș, și cântam la corul Doina Banatului de la Parohia Timișoara Iosefin și în grupul psaltic al ASCOR Timișoara. Tinerii din ASCOR organizează frecvent ieșiri cu grupul la Mănăstirea Oașa din județul Alba și diferite locații. Week-end-ul din 12-14 mai 2017 urma să ne schimbe cursul vieții.

Prietenia tinerilor din ASCOR și ieșirile la mănăstiri i-au adus împreună.

Eu și Codruț nu ne cunoșteam, el văzând pe Facebook excursia organizată de ASCOR. Sâmbătă, 13 mai, m-a remarcat la bucătăria mănăstirii, eu ajutând pe frații de acolo. Duminica aceea, când mă pregăteam să plec, una din fete m-a rugat dacă vreau să fac schimb de loc în mașina cu care am venit, și așa am nimerit în mașină cu Codruț. Eu am rău de mașină, iar Codruț încerca să-mi distragă atenția, povestindu-mi despre icoane, pictură, nepoțelul lui de câteva luni… Așa am intrat în vorbă și i-am dat id-ul meu de Facebook, ca să-i trimit și lui pozele ce le făcusem sâmbăta aceea la Oașa, cu un curcubeu care apăruse după ploaie.

Răbdarea, comunicarea, amuzamentul aduc oamenii împreună.

I-am trimis pozele, și de aici prin discuții timide dar sincere, am început să ne cunoaștem, puțin câte puțin. Începeam să cunosc un om cu care aveam foarte multe în comun, gândire, obiceiuri, trăiri, povești de viață asemănătoare, experiențe mai mult sau mai puțin plăcute în care ne-am înțeles unul pe celălalt… Și așa am continuat cam 3 săptămâni până când m-a invitat la Mănăstirea Mihai Vodă, din Turda, unde lucra atunci.

În 25 iunie este ziua lui și week-end-ul acela era liber. Sâmbăta de Sânziene am fost la Cluj iar duminică de ziua lui la Salina Turda. În taxi m-a luat de mână și a fost o confirmare la ceea ce simțeam deja unul pentru celălalt.

Maicile de la Mănăstire le-au fost aproape celor doi tineri și i-au îndrumat să fie mai buni, mai răbdători și să se iubească frumos.

Maicile de la Mănăstirea Mihai Vodă ne iubesc foarte mult și s-au bucurat mult pentru noi. Practic, sfințiile lor ne-au fost ca niște mame care ne-au binecuvântat povestea noastră.

Povestea tinerilor noștri s-a transformat într-o frumoasă poveste de iubire la scurt timp după ce s-au cunoscut, ei fiind foarte hotărâți în alegerile lor.

El lucra în diferite locații cu echipa lui, asftel că noi ne vedeam cam la o săptămână – maxim două. La mijlocul lunii iulie, a venit la Timișoara să ne revedem, iar pe malul Begăi ne-am sărutat pentru prima oară. După 2 săptămâni, de ziua mea, în 29 iulie, am mers iar la Turda, la maici. Aici mi-a mărturisit că mă iubește, cu toate că nu mai aveam nevoie de confirmare, pentru că știam amândoi ce simțeam unul pentru celălalt.

La scurt timp, Ana-Maria și Codruț au luat decizia importantă de a-și unii sufletele în fața lui Dumnezeu.

După alte 2 săptămâni, m-a invitat în concediu la el acasă, la Huluba. Bineînțeles că aveam emoții, deoarece urma să îi cunosc familia. A doua zi dimineața, în data de 7 august, stând pe covor și uitându-ne pe laptop la poze, la un moment dat Codruț mi-a spus să aștept puțin. Și a scos o punguță cu 2 inele inscripționate cu rugăciunea inimii. Și a zis: să vedem dacă ți se potrivește. Nu înțelegeam de unde are inelele și cum mi-a luat măsura la deget. Pentru că inelul îmi venea foarte bine, parcă era făcut special pentru degetul meu subțire. De fapt, inelele le avea de 2 ani, luate de la Mănăstirea Lupșa, cu gândul că poate într-o zi va întâlni o fată căreia i se va potrivi inelul pe deget și care îi va deveni soție. Vreau să specific că în acești 2 ani, Codruț a fost singur și uitase de existența inelelor. Până m-a întâlnit pe mine. Iar inelul s-a potrivit ca și pantoful Cenușăresei ne povestește mireasa.

O poveste magică, care a devenit realitate. Logodna odată realizată, numai un pas lipsea până la nuntă. Spirituali, oameni cu frică de Dumnezeu, viitorii miri au dorit o nuntă simplă, frumoasă.

Discutând detalii de nuntă, ne-am dorit amândoi ceva simplu, intim, dar să nu așteptăm prea mult, deoarece voiam să continuăm povestea cu binecuvântarea Lui Dumnezeu.

Prin urmare, am programat cununia civilă în 7 octombrie, la Primăria din Mioveni, iar cununia religioasă în 8 octombrie, la Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Mioveni. Ne-a plăcut bisericuța deoarece seamănă cu cea de la Oașa.

Pregătirile de nuntă au început și nu au fost lipsite de emoții și oboseală. Din fericire, au fost ajutați de oameni dragi care s-au bucurat pentru ei.

Pregătirea nunții s-a așezat foarte frumos. Eu la Timișoara, Codruț la Turda. Sora lui mai mică, Grațiela și cu soțul ei, Silviu, ne-au ajutat cu organizarea. Ei locuiesc în Mioveni și știau mai bine ce să ne recomande. Rochia mea am văzut-o întâmplător pe Facebook într-un articol de pe site-ul dvs. Mi-a plăcut mult povestea tinerilor din imagini și până a doua zi m-am gândit numai la modelul acela de rochie. Am văzut că este de la Atelier Demetria și că se numește rochia Ana-Maria. Între timp, uitându-se și Codruț la modelele de rochii (el era la Turda), fără să apuc să-i spun ce rochie îmi place mai mult, el a ales tot această rochie. Evident, nu mă mai mira nimic la noi, pentru că de la început am fost pe aceeași lungime de undă.

Rochia de mireasă a fost inspirată de pozele prezente pe site-ul nostru și ne bucurăm enorm că am putut fi o sursă de inspirație și de admirație pentru doi tineri care se iubesc mult și iubesc tradițiile românești.

Totul a pornit de la rochia de mireasă, așa cum v-am scris mai sus. Pur și simplu ne-au plăcut imaginile de pe site-ul dvs cu nunțile prezentate și am vrut să organizăm și noi o nuntă așa. Dar fără lăutari sau alte obiceiuri specifice zonei de aici.

Apoi au urmat câteva drumuri la București, pentru comanda rochiței și a cămășii lui.

Am decis ca nunta s-o facem la Mioveni deoarece tatăl lui fiind bolnav, mama lui nu ar fi putut veni până la Timișoara. Însă aveam temerea că din partea mea nu va veni decât mama. Dar nu a fost așa. Noi voiam o nuntă simplă, restrânsă, dar Dumnezeu avea alte planuri. Așadar, chiar dacă știam că mulți dintre cei apropiați mie ar fi vrut să ne fie alături, din cauza distanței, știam că nu va fi posibil. Însă pentru tinerii din ASCOR acest lucru nu a fost o problemă. Prin urmare, 19 ASCOR-iști, împreună cu mama mea și cu două dintre prietenele de la corul unde cântasem în Timișoara, au venit la nunta noastră, îmbrăcați în costume populare. Nașii noștri sunt sora mai mare a lui Codruț cu soțul ei. Slujba cununiei a fost cântată de tinerii din ASCOR, iar la restaurant DJ-ul a fost pe gustul tuturor.

Florile și aranjamentele florale au păstrat o linie simplă și elegantă.

Mi-am dorit un buchet simplu, dar elegant. Iar Florăria Gina Petrișor din Mioveni mi-a îndeplinit dorința, și anume, a fi legat cu panglica care are modelul tradițional de pe rochia de mireasă.

Invitațiile au o poveste specială ce sună așa:

Ne-am cunoscut la sute de km de casă, Mănăstirea Oașa ne-a adus împreună.

Ne-am revăzut la alți km distanță, Salina Turda ne-a confirmat dragostea.

Ne-am reîntâlnit la alte sute de km, satul Huluba ne-a primit logodna.

Și chiar dacă majoritatea timpului suntem la km distanță unul de celălalt, dragostea noastră ne-a adus și ne va aduce mereu împreună.

Invitațiile au fost scrise pe autocar de la Pitești spre Timișoara.

Biserica Sf. Trei Ierarhi din Mioveni le-a auzit DA-urile răspicate, iar Restaurantul Modern chiuiturile, pentru că au petrecut de seara până dimineața, bucurându-se că au la dispoziție tot restul vieții pentru a se iubi, prețui, aprecia și ajuta.

În fiecare zi, Îi mulțumim Lui Dumnezeu că ne-a adus împreună și că acum nu mai suntem departe unul de celălalt. Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

O poveste impresionantă despre răbdare, tărie, perseverență și bunătate!

Facebook By Weblizar Powered By Weblizar

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment:

Biserica: Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Mioveni
Locația petrecerii: Restaurant Modern
Fotograf: Mihai Claudiu Baciu
Vestimentația tradițională: Atelier Demetria
Verighetele: cumpărate din Pitești și sunt gravate în interior cu inițialele mirilor A&C
Coafura și machiajul: Salon Violeta
Aranjamentele florale și buchetul miresei: Florăria Gina Petrișor
Invitațiile: Tipografia Partoș, Timișoara
Muzica: Silvan Diaconescu