Florentina și Daniel. Nuntă tradițională la Poiana Negrii

Eu mă duc la cununie
Cu cine mi dragu mie
Eu mă duc pe drumu meu
Nu știu de-a fi bine-ori rău.
Știe numa Dumnezău
Eu mă duc la cununie  – Paula Seling

Povestea Florentinei și a lui Daniel nu a început cu „ne-­am văzut, ne­-am plăcut și gata”. Când am făcut cunoștință, fiecare era cu drumul lui și ne­-am ignorat reciproc. Curiozitatea a intervenit mai târziu, dar ne­-a lovit din plin. Știu că nu mă puteam opri din zambit, mă dureau obrajii la propriu. De la zâmbetele de început până la lucrurile serioase, a fost un pas mic pentru că toată ființa noastră ne spunea că acesta e drumul potrivit: împreună pentru toată viața.

Ne­-am învățat multe lucruri reciproc, două lumi diferite s-­au unit rapid: eu crescută la sat în valorile de acolo, și a lui cu trăit și crescut la oraș. Mereu am considerat că viața la sat se scurge altfel și sunt fascinată de acest lucru, iar lui i­-a plăcut. I­-a plăcut tot ce i-­am povestit și arătat despre viața unui sat de la poale de munte, cu tradiții, obiceiuri, mâncare, treburile la gospodărie și, încet încet, s-­a îndrăgostit și el, ne povestește mireasa.

Astfel s-a născut ideea de a face nuntă în stil tradițional, chiar de Dragobete. Am pus la cale cununia civilă într­-o duminică friguroasă de iarnă, cu vreo 3 săptămâni înainte de Dragobete. „Ce ar fi daca ne-am căsători fix de Dragobete?” Aceasta a fost întrebarea, iar de acolo totul a mers ca pe roate.

Momentul cererii în căsătorie a fost unul emoționant, și chiar și amuzant. Cum viitoarei mirese îi plac foarte mult florile de floarea soarelui,  Daniel a răscolit florăriile din Cluj ca să găsească una în miezul iernii, și a reușit. Locul ales de către Daniel pentru a face cererea în căsătorie a fost în fața Catedralei Ortodoxe, la o oră un pic târzie. Floarea soarelui s-a înclinat și inelul s­-a rostogolit pe jos, pe sub bancă…așa că l-­am căutat împreună cu lanterna de la telefon.

Ne-am decis să purtăm costume tradiționale ca să cinstim ziua Dragobetelui cum se cuvine si să unim Ardealul, mai exact Tara Moților, cu Bucovina. Așa a fost cununia civilă.

Ne-­am găsit locația perfectă la pensiunea rustică Poiana, am căutat cai, floarea soarelui, spice de grau, modele tradiționale pentru invitații etc., tot am gândit și am făcut noi cu ajutor de la prieteni și familie pe ici pe colo. Am îmbinat tradițiile mai vechi cu obiceiurile mai noi și, din punctul nostru de vedere a fost perfect așa. Sigur că ne imaginam într­-un vârf de munte, noi cu brazii, familia și preotul însă ne-­am limitat la ce s­-a putut, iar poze în varf de munte am făcut după nuntă.

Cununia religioasă a avut loc la Biserica „Sfântul Dimitrie cel Nou“ Poiana Negrii, ce este construită pe o colină a satului Poiana Negrii, fiind ridicată din lemn în anul 1797. A fost donată acestei comunităţi de Parohia Gura Negrii, devenind astfel primul lăcaş de închinăciune din localitatea Poiana Negrii.  Putem zice că această Biserică ne­-a ales pe noi, și nu invers. O știam de mulți ani și de ea mă lega un vis avut în copilarie, dar era închisă de zeci de ani, pentru că se construise una mai mare. Întamplarea a făcut ca aceasta să fie redeschisă cu doar o lună înainte de data nunții noastre, deși era închisă din 1997. M-am simțit foarte onorată să îmi pot face cununia acolo, iar soțul meu simțea la fel. A fost un loc special, de suflet. Am vorbit imediat cu preotul, ne-­am plăcut pe loc și am stabilit să facem cununia acolo.

Invitațiile la nuntă le­-am conceput noi. Am vrut să reprezinte cât mai bine ideea noastră, așa că am ales un motiv tradițional din zona Bucovinei, am pus spice și le-am legat cu sfoară la o clacă cu doi prieteni. Fiecare invitație a trecut prin mâinile noastre, iar acest lucru a însemnat mult pentru că în fiecare am pus și o bucățică de suflet. La fel am procedat cu toate sticluțele și florile care au fost pe masă. Spicele le­-am cules tot noi, le-­am uscat, ales și tăiat pai cu pai.

Printre obiceiurile respectate a fost și acela al chemării la nuntă, pentru că în Bucovina chematul la nuntă încă se mai face cu păhărelul de țuică. Mirii, însoțiți de părinți, merg acasă la cei care trebuie să fie chemați la petrecere, cu plosca plină de țuică și îi cinstesc pe toți din casă. Noi am avut ploscă, dar am avut și niște sticluțe mici cu „toartă” de care am legat drapelul și am pus câte un spic pe care le­-am dăruit fiecărei familii împreună cu invitația.

În Bucovina se obișnuiește ca la o nuntă să fie mai multe perechi de nași. Mirii noștrii au avut două perechi de nași care au purtat pe umeri tradiționalul ștergar, cusut chiar de bunica mea pentru nunțile nepoților. La fel au purtat și socrii. Bunica, din pacate, nu a trait să vadă momentul. 

Un alt obicei ce a fost respectat a fost acela a dezbălțatului miresei, adică a primit pe cap un batic simbolizând trecerea la viața de familie, voalul miresei și floarea mirelui se pun la un cuplu de viitori miri. În locul tradiționalului cântec Ia-ți mireasă ziua bună s-a cântat melodia Eu mă duc la cununie, din repertoriul Paulei Seling.

Eu mă duc la cununie
Cu cine mi dragu mie
Eu mă duc pe drumu meu
Nu știu de-a fi bine-ori rău.
Știe numa Dumnezău

Nunta Florentinei și a lui Daniel a fost o nuntă fără artificii și gheață carbonică, dar cu lapioane și lumânări. Fără limuzine, dar cu un cal blând și o mașină mică de epocă, o nuntă la care s­-a cântat muzică populară, s-­a dansat și s-­a furat mireasa.

A fost o nuntă simplă, cu oameni puțini, dar buni, care sper că au înțeles că am pus foarte multă dragoste în cel mai mic detaliu. O nuntă la munte lângă brazi, cu cer înstelat și aer curat de Bucovina.

Vă urăm acum cu toții, peste anii voștrii frumoși,
Copiii-n credință, să-i creșteți în Domnul, sănătoși!
Iar din casa voastră, pacea să nu vă lipsească,
În sfințire să progresați, nimeni să nu vă întreacă!
Bobițe de rouă – de Dan Viorica

Vestimentația tradițională a miresei de la cununia civilă:  haine tradiționale din Bucovina moștenite de la bunici
Vestimentația tradițională a mirelui de la cununia civilă: haine tradiționale din Țara Moților primite cu mare drag de Ansamblul Mărțișorul al Casei de Cultură a Studenților din Cluj