„Așa-i iubirea,
Rupe-ngrădirea,
Și tot ce-i sărut,
Nu știe de Prut.”

Grigore Vieru

„Uniți sub tricolor.”

În ziua de 07 a lunii lui Cuptor, Ilinca și Sergiu sărbătoreau iubirea prin uniune, pe meleaguri sibiene.

Ilinca și Sergiu s-au întâlnit acum trei ani la Chișinău, în cadrul unui eveniment organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012, iar câteva luni mai târziu începea o frumoasă poveste de iubire. Pentru cei doi tineri, anul 2014 venea cu bucurii: Ilincăi îi era aprobat transferul universitar de la Chișinău la Sibiu, Sergiu îi cerea mâna, duo-ului i se alătura cățelușa Kira, iar pregătirile pentru nuntă începeau cu entuziasm.

„El- absolvent al Facultății de Istorie și Patrimoniu ” Nicolae Lupu” din Sibiu, ea- studentă în anul I la Facultatea de Medicina din Chișinău. În 2013, pe vremea când ne-am cunoscut. Ambii pasionați de istoria neamului românesc, ambii dornici să promovăm românismul, să contribuim la atingerea celui mai măreț ideal: Unirea Basarabiei cu Romania, și să ne creștem copiii într-o Românie Mare. Fiind membri ai Platformei Unioniste Acțiunea 2012, am participat la un eveniment organizat de aceasta la Chișinău (Lecție de istorie: dacii si romanii), dedicat Unirii Basarabiei cu România (27 martie 1918).

Atunci l-am remarcat, atunci am jucat hora unirii, iar povestea noastră de iubire a început abia in iunie cu un ”Salut” scris pe Facebook.:) Au urmat lungi convorbiri despre tot și despre toate, nopți nedormite, multe clipe frumoase, dar și câteva dificultăți, începând cu distanța de vreo 500 și ceva de km dintre Chișinău si Sibiu. Timp de un an de zile, pe lângă iubire, am simțit DOR, mult DOR, foarte mult DOR și foarte, foarte, foarte, foarte, foarte, foarte mult DOR. Cu toate acestea, am rezistat, pentru că iubirea învinge orice! Ne vedeam in micile noastre escapade, în timpul unor schimburi de experiență organizate de facultățile de medicină din țara, si în vacanțele mele. Descopeream Sibiul cu drag. Simțeam că e orașul meu de suflet, iar el dragostea mea. Anul 2014 l-am întâmpinat împreună. Nu știu dacă ambii ne-am pus aceeași dorința, dar în toamnă s-a întâmplat o MINUNE– am reușit să mă transfer la Facultatea de Medicina din Sibiu, a fost primul transfer ” internațional “realizat. Am riscat mult, a fost foarte dificil, am avut o explozie de emoții ambii, inclusiv părinții, dar a fost cel mai frumos succes obținut împreună. Între timp, în viața noastră a apărut o dulce fetiță, cățelușa noastră Kira. Astfel, a început viața în 3, la Sibiu. 🙂 În decembrie 2014, a urmat : ” Vrei să fii soția mea ?” + un “DA” sigur.

După alegerea nașilor, cumpărarea verighetelor cu mesajul gravat „Uniți sub tricolor” și alte pregătiri care au condus la realizarea nunții lor de vis, Ilinca și Sergiu au organizat în ziua uniunii o petrecere la restaurantul „La cuptor”, unde au sărbătorit evenimentul alături de cei dragi. Petrecerea a continuat la munte, cu voie bună, râsete, surprize și bunătăți culinare.

„Ne-am ales nașii, ne-am gândit ce fel de nuntă ne dorim ambii și treptat am început pregătirile, cu cumpărarea verighetelor, în noiembrie 2015. Verighetele sunt clasice, simple, dar poartă în interior un mesaj care ne reprezintă cu adevărat „Uniți sub tricolor”. Bineînțeles, nu era vorba despre niște pregătiri intense, zilnice sau chiar săptămânale, dar ideile veneau treptat, le salvam undeva în căpușor și nu mă grăbeam să le aplic, pentru că știam că vor veni altele, posibil mult mai bune. Astfel, împreună, pornind de la povestea noastră, am reușit să organizăm o nuntă de vis sau, mai bine zis, din visul nostru.

În ziua nunții am avut o petrecere restrânsă, într-o atmosferă superbă, alături de familie, nași și cei mai buni prieteni (17 persoane in total), la Restaurantul ”La Cuptor”. În week-end am petrecut alături de prieteni, la Vila Armina din Păltiniș. Munte, răcoare, masă câmpenească, grătar, dulciuri din Basarabia și prăjituri făcute cu drag de mama miresei, și multă distracție. Prietenii ne-au pregătit un moment superb, cântându-ne “La mulți ani “, acompaniați de torțe și fumigene. Duminică am făcut o mică plimbare prin împrejurimi, iar invitații s-au dat în săniuțele de vară de la Arena Platoș :)).”

„Ajută-mă, lăutare,
Să-mi fac prin nuntă cărare,
Să merg la naşu’ la masă,
Cu găina mea frumoasă,
Săracă găina mea,
C-am venit prin sat cu ea,
Am cântat şi-am chiuit,
Şi toţi câinii i-am stârnit,

Găina asta voioasă,
Noi o aşezăm la masă,
Că şi-a rupt sandalele,
Jucând invartitele,
Au, găina mea pestriţă,
Până ieri mâncai grăunţe,
Acum bea rachiu curat,
Să nu zici că nu ţi-am dat,

Of, găină rumenită,
Tot de soacră fugărită,
Astăzi te-am făcut friptură,
Numa cu tigare-n gura,
Ieşi, naşule, de la masă,
Că ţi-aduc găină grasă,
Găina să mi-o cinsteşti,
Cu bani să mi-o dăruieşti,

U-iu-iu, nănaşule,
Pregăteşte-ţi buzele,
Să le ştergi, naşule, bine,
Ca să mă săruţi pe mine,
Şi să fii, naşule, ras,
Să nu mă-nţepi pe obraz,
Să te dai şi cu parfum,
Să fie sărutu’ bun,”

Strigătură de nuntă din Chișinău

“La ieșirea din primărie, am fost întâmpinați de către invitați, fiecare având câte un pumn de grâu :)). Să nu uităm nici despre aruncatul buchetului. Sunt foarte fericită că l-a prins o basarabeancă de-a mea. Deci, în viitor se anunță încă o Unire. Casă de piatră!:) “

Ilinca și Sergiu au săvârșit taina cununiei religioase la Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Muzeul Astra, Sibiu, îmbrăcați în veșminte tradiționale, create la comandă de către echipa Atelierului Demetria și respectiv a Magazinului de Artizan, fiecare invitat a purtat brățări în culorile drapelului românesc și nu au lipsit elemente – simbol ale prosperității și familiei.

Ne-am dorit mult să avem câteva elemente care să ne amintească că suntem români, începând de la port, buchetul cu spicele de grâu, tricolorul pe care fiecare invitat l-a purtat la mână, până la icoana cu care am intrat în biserică și cuibul cu iarbă verde și grâu, simbol al familiei, în care am avut verighetele (a fost pregătit cu mult drag de către prietena mea Andreea). Am optat pentru levănțică și spice de grâu. Spicele de grâu reprezintă roada, continuitatea neamului nostru, iar levănțica e marea mea obsesie, efectiv sunt înnebunită: o am peste tot și o văd peste tot. :))  Buchetul nașei și cocarda nașului au fost pregătite de … nașă! Pentru buchet a optat pentru frezii portocalii și bumbac, iar pentru lumânări a ales să combine levănțica cu freziile. Nu-i așa că e cea mai tare nașă? 🙂

Vă dorim „Casă de piatră”!

Facebook By Weblizar Powered By Weblizar

Furnizori/Colaboratori în realizarea acestui eveniment

Locație: Restaurantul „La Cuptor”
Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Muzeul Astra, Sibiu

Veșminte: Rochia miresei a fost creata de Atelier Demetria
Costumul mirelui a fost creat de Magazin de Artizanat – La Români

Fotograf: Adrian Brătoiu

Cameraman: Florin Badila
Montaj – Daniel Cotoara

Hair stylist: Coafuri Anca Sibiu

Make up: Corina Cârlan

Aranjamente florale și buchet mireasă: Mulțumesc, Ada, Alexandra și Ioana!

Invitațiile (în eprubetă) de la Livrez dragoste – Atelierul de scrisori

Verighete: Bijuteria Stil