“Uite, zău, acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa
Și ce fată frumușică are mama”
“La oglindă” – George Cosbuc

Dacă ne uităm la vestimentația dacilor, astfel cum aceasta apare pe Columna lui Traian, una din puținele surse care ne amintește de strămoșii noștri, descoperim o altă componentă a portului tradițional românesc, de lungă tradiție: acoperământul capului. Vălurile care acoperă capul femeilor dace sunt maramele folosite de sătencele noastre, iar căciula țuguiată a bărbaților daci se păstrează și azi în anumite regiuni (valea Bistrei).

Împodobirea capului, având în vedere că reprezintă un aspect, mai degrabă de ornamentație decât de necesitate, are un puternic rol socialmarama este purtată exclusiv de femeile măritate, fetele tinere purtând capul descoperit. Felul în care se poartă părul prezintă, de asemenea, o semnificație socială – în Bihor, fetele nemăritate poartă cărarea pe mijlocul capului și părul împletit în două cozi, prinse într-o cunună, pe când cele măritate poartă conci (un cerc de lemn sau sârmă învelit de o împletitură de păr sau de basma, purtat în creștetul capului), în zona Brăilei, fetele poartă părul în cozi, iar femeile poartă tulpan (pânză de bumbac, de mătase sau de lână, cu țesătură foarte subțire și străvezie). În ținuturile Vlăscii și Teleormanului, între 14 și 17 ani, fetele purtau părul cu cărare pe mijloc, în două cozi împletite de la urechi, după ”ieșirea la horă” – în două cosițe așezate în jurul capului sau prinse în coc, iar în unele zone într-o singură coadă pe spate, în zile de sărbătoare purtând flori artificiale din pânză prinse în păr (”dârdâeci”).

Din acest motiv, la nunți există ritualul îmbrobodirii miresei pentru a marca schimbarea de statut (în sudul țării, la nuntă, femeia poartă un fes roșu pe cap, din pâslă și cu ciucure negru la cele bogate, sau o țesătură din lână roșie, în formă de glugă, la cele mai sărace). În zona Brăilei, nașa leagă mireasa cu tulpan și maramă. În Gorj, în ziua nunții, nu se poartă capul descoperit, ci din acest moment, femeia se acoperă cu tulpan cu gherlan de mărgele verzi pe frunte. Tot aici, femeile poartă ”cârpa lungă” (”peșchirul”) ceea ce cere și o anumită pieptănătură – cozile se adună la spate în coc, peste coc se adaugă conciul care este împletit cu șuvițe pentru a nu cădea, iar peste se așază cârpa lungă. În ținuturile Vlăscii și Teleorman, în ziua de după nuntă, nașa piaptănă mireasa cu coc în creștetul capului deasupra căruia se așază chemelețul sau chemelanul – un cerc din carton sau lemn, învelit în material textil, de care se coseau ”orți” – bănuți de argint sau zloți. Dacă mireasa făcea parte dintr-o familie bogată, monedele care cadeau pe frunte erau din aur. Peste chemeleț se poartă basma din bumbac subțire sau din borangic.

Paleta de accesorii folosite pentru împodobirea capului, mai ales cu ocazia specială a nunții, este largă. Cununile, montate pe suporturi circulare sunt de diverse forme: pe suport cilindric, cu podoabe de jur împrejur, cu ornamentele așezate predominant în dreptul frunții unde se ridică frontonul cununei, cu trenă de flori, frunze, mărgele atașate de cunună, pe spate, cu o paletă împodobită cu flori atașată de cunună, cununi împletite din flori, etc. Diademele montate pe semicercuri – coronița cu păunițe (Bistrița Năsăud), diadema cu groșuți (Sălaj). Bentițe așezate pe frunte, pe păr, pe conciuri, la marame, brodate sau având aplicate mărgeluțe, paiete, bentițele de la pălăriile bărbaților (Lăpuș, Chioar, Sălaj). Ace decorative, ciucuri, păunași, mănunchiuri de flori care se poartă prinse în păr.

Acoperirea capului, de obicei de către femeile măritate, comportă, de asemenea o varietate foarte mare. Modul de pieptănare, influențează felul în care se așază acoperământul capului. Părul împletit în cozi se strânge în coc, fie pe creștetul capului (câmpia Dunării), fie la ceafă, sau deasupra urechilor – în două ”coarne” (zona subcarpatică a Moldovei și a Transilvanei). Părul e prins cu diverse accesorii pentru a sta strâns – un bețișor de lemn care se înfige în coc, conciul. Tendința străveche de a ascunde complet părul a suferit mai recent unele atenuări, femeile dorind să se înfrumusețeze prin purtarea la vedere a unei părți din păr (pieptănătură cu cosiță sau cu chică, două cozi groase completate cu lână, purtate sub broboadă). În Oaș, pieptănătura miresei este foarte complicată – o coadă împletită din zeci de șuvițe, ca o plasă care acoperă capul și spatele miresei.

Acoperămintele pot avea forma unei pânze triunghiulare (tulpan, legătoare, batistă) sau forma unei bonete (ceapșă, mecheleț, fes), purtate predominant în casă sau la muncă. După ce părul a fost prins corespunzător, se așază ”ștergarul”, ”cârpa” sau marama. Inițial, se folosea o bucată dreptunghiulară de țesătură, lungă de peste 2 metri care se prindea în diverse forme, numit cel mai des ”ștergar”. Odată cu industrializarea, femeile au început să poarte mai puțin ștergarul, adoptând năfrămile bogat ornamentate, marama din borangic – de origine orientală (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei, Transilvania în cea mai mare parte). Ștergarul s-a păstrat, totuși, în anumite zone, fiind legat fie liber (Țara Oltului, Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor, Valea Jiului, Hunedoara), fie montat într-o forma fixă (Mărginimea Sibiului – broboada construită pe un cerc cu sute de cute, pe Târnave – montat pe un disc, Banat – purtarea conciului pe zona din spate a capului, montat într-un material de ștergar, ca o bonetă plată)

Marea diversitate a modului în care româncele își ornamentează sau își acoperă capul ține de semnificația importantă care se acordă acestui ritual – rolul social al pieptănăturii și al acoperirii capului, trecerea de la fată la femeie măritată. Acest aspect este subliniat și de ceremoniile de la nuntă, de acoperire a capului miresei care marchează această trecere și care se păstrează și azi la multe din nunțile moderne, arătând importanța tradiției pentru români.

Facebook Widget

Mențiuni:

Pozele au fost preluate de pe site-uri de specialitate sau din colecția de poze a interpretei Alina Ceuca cât și din viitorul articol dedicat nunții tradiționale a acesteia.