Nuntă Tradițională ® – Articole, Furnizori, Produse, Comunitate

Etichetă: traditii

Alina și Florin – Nuntă ca odinioară pe valea Someșului, Bistrița-Năsăud

Tăt am zâs ș-am jurat eu, Să iubesc din satul meu Dar bădița din alt sat, Dor în suflet mi-o lăsat…” Alina Ceucă, Tăt am zăs ș-am jurat eu Povestea de astăzi ne poartă pe meleaguri bistrițene, unde Alina Ceuca…

“Aseară ți-am luat basma …” – Acoperământul capului în portul tradițional românesc

“Uite, zău, acum iau seama Că-mi stă bine-n cap năframa Și ce fată frumușică are mama” “La oglindă” – George Cosbuc Dacă ne uităm la vestimentația dacilor, astfel cum aceasta apare pe Columna lui Traian, una din puținele surse care…

Mihaela și Paul – Nuntă în ținutul Neamțului

Pe meleagurile lui Creangă, unde Masivul Ceahlău este paznic al acestor așezări, istoria scrisă și cea nescrisă au determinat o cultură populară de referință pentru zona Moldovei, manifestată prin obiceiuri, tradiții și exprimată vizual prin bogăția ornamentală a veșmintelor tradiționale.…

Ana-Maria și Răzvan – La împletirea vechiului cu noul

A fost odată, nu demult… Povestea Anei-Maria și a lui Răzvan a început cu doisprezece ani în urmă, în orașul Marii Adunări Naționale: ne-am cunoscut în 2004, în liceul militar, la Alba Iulia; eu din Sibiu, el din Baia Mare……

„La grumaz mărgele…” – Podoabele portului tradițional românesc

“Și el ți-a adus, Dar eu nu ți-am spus, La grumaz mărgele, Pe deget inele, Brâu și-ncingători, Zadie cu flori, Năfrămi de mătase Toate-n aur trase, Pe margini tivite, Toate-ntraurite !” “Draga mamei” – George Cosbuc Farmecul aparte al costumul…

Gabriela și Mădălin – Nuntă Tradițională în Suceava, Bucovina

Poți să fii, mire, împăcat Că mireasă ți-ai aflat! Știe țese, știe coase Știe purta haine frumoase. Meșteră la cusătură Și la vorbele din gură. Știe pâinea s-o frământe Și pe om cum să-l încânte! Orații românești de nuntă Încă…

Gabriela și Ionel – Nuntă tradițională în Câmpia Vlăsiei

În Micul Paris al Câmpiei Vlăsiei, în ultima lună de vară, Gabriela și Ionel scriau o nouă filă de poveste: suntem împreună de 9 ani, iar primul sărut a fost pe 11 august 2007. Anul trecut pe 11 august am…

Georgiana și Andrei – Nuntă în culorile tradiției – Timișul-de-Sus, Predeal

“Femeia, cu pricepere și măiestrie artistică, a făcut hainele din tot sufletul ei, nemuritosor firește. A cusut fiecare frunză, floare, figură. Avea în memorie fiecare etapă a lucrăturii- de la lână brută, la fie, la țesătură. Fiecare împunsătură de ac…

Oana și Sergiu – Nuntă tradițională-n Pojorâta, Bucovina 

În ținutul Bucovinei, la poalele Munților Giumalău, acum un an, Oana și Sergiu purtau cu mândrie costumul popular românesc, specific comunei Pojorâta, pentru a sărbători momentul în care aveau să-și spună DA: amândoi activăm în domenii creative ( mireasa-pictor și…

Ileana și Eugen. Nuntă tradițională din Topoloveni, Argeș

Povestea nunții Ileanei și a lui Eugen Florea, din Topoloveni, Argeș, poate fi surprinsă în câteva cuvinte și în acele poze care vorbesc de la sine. Sunt tineri și îndrăgostiți de viață, iar decizia de a organiza nuntă tradițională a fost…

Pe un picior de plai, pe o gură de rai…

Eu cred că veșnicia s-a născut la sat Lucian Blaga spunea Lucian Blaga într-un elogiu adus spiritului satului românesc. Același dor de viața idilică rurală ne amintește mereu să ne întoarcem către datini, către obiceiuri, către trecut și ne face…

Ionela și Marcel – Nuntă tradițională din Săcel, Maramureș

Prin respectarea tradițiilor, obiceiurilor și meșteșugurilor, valoarea folclorica a ținutului Maramureșului este de necontestat. În cadrul festivalurilor sau în familie, acestea au fost cultivate și transmise din generație în generație, ca element al identității noastre culturale. În ultimii ani, mulți…

Nuntă Tradițională Inscrieți-vă gratuit pentru a adăuga sau contacta furnizorii de servicii