Accesoriile costumului bărbătesc transmit un mesaj social, legat de ocupația practicată, însă și de rolul bărbatului în cadrul ceremoniei la care sunt purtate accesoriile respective.

Ca o caracteristică a traditiției păstrate pe teritoriul țării noastre, regăsim portul părului lung la bărbați, simbolizând bărbăția, precum și trăsătura de om așezat, matur. Părul se purta liber pe spate (uneori cu un fel de breton în fata) sau împletit în una sau două cozi denumite chici, cu cărare pe mijlocul capului. O pieptănătură specială se întâlnește în Munții Apuseni – chica strânsă într-un ghem la tâmpla dreaptă (se bănuiește că de aici vine denumirea de ”moți” a locuitorilor din regiunea respectivă). Purtarea părului lung s-a manifestat din cele mei vechi timpuri și ca o rezistență în fața avansării puterii otomane (care impune raderea capului).

În ceea ce privește acoperirea capului, sunt două articole ce se utilizează pe tot cuprinsul țării, capul nepurtându-se descoperit de către bărbați: căciulă pentru perioade friguroase și pălăria pentru perioade călduroase.

Căciula este confecționată din blană de oaie, neagră la exterior și albă în interior (izolat se poartă căciula albă la exterior – Banat sau, mai recent, brumărie – Moldova – Bacău, Roman, Iași, Botoșani). Forma căciulii este dată de calup – un suport din lemn pe care se întinde căciula. Se disting trei tipuri de căciuli în funcție de forma pe care o au: căciula înaltă, țuguiată, căciula rotundă, joasă și căciula mocănească.

Căciula țuguiată sau moțată, foarte răspândită în țară, este mai ascuțită în anumite regiuni, mai rotunjită în altele. În privința lânii, în anumite zone se utilizează blană cu părul mare, flocos (Munții Apuseni, Ținutul Pădurenilor, Țara Hațegului, a Hunedoarei), în alte zone se utilizează blana cu păr mic, creț (Câmpia Dunării, Dobrogea).

Căciula diferă și în funcție de modul în care se poartă – cu moțul încovoiat înspre față, înspre spate, într-o parte, turtită, cu moțul înfundat. În zona Banatului, a Bistrei și a Cernei, se poartă o căciulă cu pielea în exterior, cu vârful îndoit înspre față, astfel cum purtau dacii ”tarabostes”.

Căciula rotundă, joasă, denumită în Maramureș ”cușmă rotilată” sau ”curmată”, este croită dintr-un plafon rotund care se unește cu marginea – o fâșie dreaptă.

Căciula mocănească este purtată în regiunea pastorală (Mărginimea Sibiului, Sebeș, Valea Jiului, Țara Bârsei, zonele subcarpatice ale Olteniei și Munteniei, Vrancea, Dobrogea, Valea Dunării). Forma este voluminoasă, mai îngustă la bază și largă spre vârf. Forma căciulii este dată și de o componentă practică – respectiv obiceiul ciobanilor de a-și pune căciula sub cap când dorm, pe post de pernă.

Modul în care este purtată căciula are legătură și cu vârsta – tinerii au un fel mai cochet de a o purta, adăugând și accesorii – mănunchiuri de flori, pene, pompoane, lătițare, panglici.

Pălăriile se confecționează din pâslă sau paie. Pălăriile din pâslă, lucrate în ateliere, au forme foarte diferite, marcate de-a lungul țării de diferitele fabrici și ateliere care și-au comercializat produsele în zona respectivă. Se întâlnesc pălării cu borul ridicat și calota sus dreaptă (Bihor, Arad, Banat, Hunedoara, Bucovina), pălăria cu borul mare, întins și calotă mică, rotundă (Ținutul Năsăudului și al Lăpușului, Mărginimea Sibiului.

În Moldova se purta pălăria cu borul mare, care a pătruns prin comerț din Transilvania, iar în Muntenia și Oltenia se purta o pălărie rotundă cu borul puțin ridicat și calota rotunjită, numit ”pălărie popească”.

Pălăria de paie, confecționată atât în ateliere cât și în gospodăriile oamenilor se regăsește în zonele unde sunt cultivate astfel de cereale și sunt purtate și de femei și de bărbați la muncile câmpului cu scopul practic de a se proteja de soare. Din această rațiune practică, forma pălăriei este cu boruri largi, și calota mică, potrivită pe cap.

Pălăriile se împodobesc de sărbători sau la diverse ceremonii cu flori, mărgele (zgărdane), ciucuri de lână, pene de păun sau fazan, batiste.

O altă categorie de accesorii pe care o întâlnim în portul bărbătesc este reprezentată de cingători, lucrate în piele, care pe lângă necesitatea practică au și o dimensiune estetică. Cunoscuta ”curea lată”, numită și chimir, este confecționată din piele groasă și se încheie cu limbi și catarame metalice cu aspect decorativ. În Moldova și Năsăud, pe curea se toarnă ținte din metal pentru un efect estetic.

În anumite zone, peste cureaua lată se poartă o curea îngustă foarte lungă (trei metri), decorată cu ”bumbi” de alamă  (Moldova, Mărginimea Sibiului, Bran. În Năsăud și Câmpia Transilvaniei, precum și în Nordul Moldovei, chimirele sunt împodobite cu discuri de alamă, cu diametrul de 3-4 cm, gravate cu motive solare. Tot în Moldova, la ciobani, se întalneau curelele groase, late de 6-7 cm, încheiate cu frumoase paftale de alamă, decorate cu email colorat.

Nu în ultimul rând, amintim și accesoriile purtate și în scop practic în anumite împrejurări, de exemplu, la vânătoare: cornuri de vânătoare, cornuri de praf de pușcă, lucrate din corn de cerb, traiste, baltaguri, toporiști.

Accesoriile portului popular bărbătesc relevă un pitoresc aparte, deși nu au, ca în cazul portului femeiesc o dimensiune atât de pronunțat estetică, ornamentele și mesajul social transmis de accesorii fac din acestea o componentă importantă în reconstituirea costumului tradițional.

Surse poze:


Also published on Medium.